Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Părinţii care îşi protejează excesiv copiii le fac mai mult rău decât bine, avertizează specialiştii. Prima consecinţă este întârzierea procesului de dezvoltare psihică.
Radu este în clasa a III-a . Este un băiat scund şi slăbuţ, cu o aparenţă timidă. În fiecare zi, se duce şi se întoarce singur de la şcoală, apoi îşi aşteaptă părinţii care vin la ora 9 seara, timp în care îşi încălzeşte mâncarea, îşi face temele şi uneori mai iese să discute cu băiatul vecinilor. O dată pe săptămână este trimis să facă cumpărături de la supermarketul din colţul blocului.
Ana este colega lui şi este o fată înaltă şi solidă. Ana nu are voie să iasă singură din casă şi bunicii o însoţesc în fiecare zi pe drumul către şcoală. Ana şi-ar dori o bicicletă, dar tatăl ei se opune, motivând că ar fi prea periculos să circule singură.
În ce condiții este grija părinţilor exagerată?
Răpiri, dispariţii, violuri şi jafuri. Părinţii români care urmăresc ştirile au destule motive să fie îngrijoraţi. Totuşi, pericolele nu sunt chiar „la tot pasul”, aşa cum explică Răzvan Miron , directorul agenției de detectivi particulari RDA, specializat în problema copiilor dispăruţi: „Oficial, în România se înregistrează în jur de 2.500 - 3.000 de cazuri de copii dispăruţi anual. Însă acest număr include şi copiii «răpiţi» de părintele care nu are custodia, precum şi copiii care fug de acasă. Practic, numai 50-100 de copii pe an dispar cu adevărat în România”.
Pe măsură ce copilul creşte , părintele poate învăţa să acorde progresiv mai multă încredere şi libertate copilului. „Un copil dezvoltat normal poate parcurge fără probleme drumul dintre casă şi şcoală încă din clasa I. Ar fi ideal ca acest drum să nu implice deplasarea cu mijloacele de transport în comun.
De la 7-8 ani, copilul poate rămâne singur acasă 1-2 ore până se întorc părinţii de la serviciu”, recomandă Neli Pena, psiholog clinician.
Fuga de acasă, efectul advers al supraprotectivităţii
Detectivul Răzvan Miron nu crede în educaţia excesiv de strictă şi constrângerea copiilor: „Majoritatea încep să fugă la vârsta adolescenţei. Certurile dintre părinţi, lipsa comunicării dintre părinţi şi copii şi încercarea de a-i impune copilului un anumit drum în viaţă duc la transformarea copilului într-o potenţială victimă. Dacă părin¬tele este şi prietenul copilului, acesta se va consulta cu el, şi şansele ca minorul să fie cooptat de un anturaj periculos vor scădea dramatic”.
Copilul dependent, de două ori mai vulnerabil
Unii copii par dezavantajaţi în raport cu ceilalţi, fie pentru că au un comportament mai puţin combativ, fie pentru că sunt fragili sub aspect fizic ori emoţional. Chiar dacă părintele se simte tentat să acorde o protecţie suplimentară copilului vulnerabil, psihologul avertizează că este periculos să deresponsabilizezi copilul şi să nu-l laşi să ia propriile decizii.
„Hiperprotectivitatea naşte dependenţă şi întârzie procesul de dezvoltare psihică. Un copil dependent de părinţi poate dezvolta tulburări psihofiziologice (anxietate, tulburări de somn şi de alimentaţie). Poate, de asemenea, manifesta un comportament evitant, fugind de responsabilităţi şi relaţii sociale”, explică psihologul Neli Pena.
Un copil ar trebui să ştie...
◗ datele personale, adresa şi numărul de telefon al părinţilor
◗regulile de circulaţie şi numele străzilor din zona unde locuieşte
◗dacă şi cum să inter¬acţioneze cu necunoscuţii
Citește pe Antena3.ro
