x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Fetita sau baietel?

Fetita sau baietel?

02 Apr 2006   •   00:00

Daca bebelusul va fi fetita sau baiat se stabileste inca din momentul in care a fost conceput. Insa parintii vor afla daca trebuie sa cumpere hainute roz sau bleu doar de la patru luni si jumatate de evolutie a sarcinii, cu ajutorul ecografului sau al analizelor genetice, arata medicii specialisti. Pe de alta parte, o echipa de oameni de stiinta canadieni sustin ca inca din viata intrauterina se poate stabili nu doar sexul micutului, ci si orientarea sexuala a acestuia. Dr. Catalin Petru Haiduc, medic specialist obstetrica-ginecologie, din cadrul Spitalului Clinic Filantropia, explica cum se formeaza sexul bebelusului: "Din momentul in care ovulul si spermatozoidul se unesc, este deja determinat sexul copilului. Ovulul are intotdeauna cromozomul X, iar spermatozoidul are fie X, fie Y. Celula reproducatoare masculina este deci cea care determina sexul bebelusului. In cazul in care in spermatozoidul fecundat exista cromozomul X, atunci copilul va fi fetita, iar daca este cromozomul Y, parintii vor avea un baietel". De la fecundare si pana in cea de-a saptea saptamana, toti bebelusii se dezvolta la fel, indiferent de sex. Gonadele (glandele sexuale) dobandesc caracterele sexuale la sfarsitul celei de-a doua luni de sarcina. Iar dezvoltarea lor este un proces pasiv in cazul fetitelor si unul activ la baietei. La ecograf, parintii vor vedea ce sex are viitorul lor copil abia in a 18-a saptamana. "Pentru a afla sexul bebelusului se pot face si analize genetice fie din sangele matern, fie prelevandu-se lichid amniotic. Acestea sunt insa metode invazive si mult mai dificile decat o ecografie", precizeaza medicul.

Anticorpii

Un studiu canadian arata ca atunci cand mama naste al doilea copil la un interval de mai multi ani fata de primul, acesta prezinta un risc ridicat de a deveni homosexual. Cercetatorii de la Brock University din Ontario, Canada, sustin ca la prima nastere organismul mamei considera fatul un corp strain si dezvolta o reactie imunitara impotriva lui. Aceasta este de cele mai multe ori inofensiva. La urmatoarea nastere insa, aceasta reactie este mai intensa, iar orientarea homosexuala ar putea fi rezultatul actiunii anticorpilor mamei asupra creierului celui mic.

INCERTITUDINE. Doctorul Catalin Petru Haiduc este de parere ca orientarea sexuala este determinata de mai multi factori, dintre care cel mai important este mediul in care a crescut copilul. Intr-adevar, organismul femeii dezvolta o reactie imunitara atunci cand este insarcinata, dar nu se cunosc consecintele acesteia in ceea ce priveste orientarea sexuala de mai tarziu, arata specialistul.

STIRI
DIETA. Daca vreti sa scapati de kilogramele in plus, puteti sa introduceti in alimentatia dumneavostra condimentele: piperul, mustarul, ardeiul iute. Mirodeniile iuti stimuleaza metabolismul si intensifica arderea grasimilor. In plus, daca puneti in mancare mai multe condimente, limitati consumul de sare. Cateva boabe de piper sau de mustar adaugate in mancarurile grele sunt o solutie pentru usurarea digestiei, deoarece stimuleaza secretia de suc gastric si previn balonarile.

VITAMINE. Un studiu al unui grup de cercetatori de la Universitatea Oxford sustine ca, daca dieta adolescentilor ar fi mai bogata in vitamine si minerale, ar scadea rata infractionalitatii in randul tinerilor. Tinerilor infractori dintr-o inchisoare britanica li s-a oferit mancare sanatoasa, bogata in substante nutritive. Dupa cateva luni, incidentele neplacute din aceasta inchisoare au scazut cu 25%. Dr. Bernard Gesch, cel care a condus studiul, sustine ca vitaminele si mineralele din dieta zilnica sunt foarte importante in mentinerea unei activitati cerebrale normale, iar acest lucru are un impact esential asupra comportamentului tinerilor.

OLIGOELEMENTE. Prunele asigura necesarul zilnic de minerale si oligoelemente, in special potasiu, fier si magneziu. Avand o valoare energetica mica (52 kilocalorii la 100 g), nu trebuie sa va faceti griji cu privire la silueta. Aceste fructe actioneaza benefic in principal asupra functiei digestive, datorita continutului bogat in fibre si alte substante cu efect laxativ.

CIRESE. Daca beti suc de cirese dupa ce veniti de la sala sau dupa ce v-ati facut seria saptamanala de exercitii fizice, veti alunga durerile musculare provocate de efort. O echipa de oameni de stiinta de la Universitatea din Vemont a observat ca persoanele care fac exercitii o data pe saptamana nu mai au dureri musculare daca beau in fiecare zi macar un pahar cu suc de cirese.
×
Subiecte în articol: sanatatea copilului