Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Interacţiunile nonverbale zilnice dintre copii şi părinţi din cadrul relaţiei de ataşament modelează dezvoltarea psihică a copiilor, întipărind în mentalul copilului anumite hărţi mentale sau modele de lucru interne, ca reguli de procesare a informaţiei ce influenţează libertatea de a gândi, simţi, de a acţiona ca adolescent şi mai apoi ca adult.
În relaţia de ataşament, calitatea comunicării dintre copil şi părinte face diferenţa între siguranţă şi nesiguranţă, iar modul în care copilul apreciază disponibilitatea părintelui este de o importanţă crucială. Comunicarea colaborativă şi contingentă între părinte şi copilul sigur curge lin, natural. Copilul îşi exprimă clar şi direct nevoile şi sentimentele, iar mama descifrează cu acurateţe indiciile sale nonverbale, de ex.: la apropierea în lacrimi cu mâinile ridicate aceasta răspunde adecvat, ridicându-l în braţe; la lipirea de corpul său când este ţinut în braţe aceasta îl ţine în braţe cu tandreţe atât cât vrea copilul, lasându-l jos, să se joace, când acesta doreşte.
Copilul evitant, anticipând furia sa ca răspuns la respingerea mamei, nu-şi poate exprima sentimentele şi nevoile deschis, şi atunci şi le reprimă sau le minimizează existenţa. Totodată îşi hiperactivează interesul pentru explorarea mediului non-uman, pentru joacă, inhibându-şi sistemul de ataşament nesatisfăcător. Ca adult, va acorda frecvent atenţie nevoilor altora, respingând propriile nevoi de ataşament, negându-şi propriile nevoi emoţionale neîmplinite.
Copilul ambivalent, ca urmare a disponibilităţii imprevizibile a părintelui la solicitările sale, amplifică conştientizarea şi exprimarea sentimentelor şi nevoilor de ataşament pentru a-şi asigura continuitatea îngrijirii. În acest fel îşi hiperactivează sistemul de ataşament pentru a capta atenţia parintelui şi îşi inhibă explorarea, minimizând autonomia.
Copilul dezorganizat manifestă din reflex întoarcerea către părinte şi simultan frica faţă de acesta şi dorinţa de a fugi. Ca adult, manifestă un comportament de control, de inversare a rolului cu părinţii.
Efectele pe termen lung ale tipului de ataşament al copilului le regăsim ulterior începând încă din copilărie. Copiii cu ataşament securizant au mai multă stimă de sine, afect pozitiv, sănătate emoţională, iniţiativă, competenţă socială şi o capacitate mai mare de concentrare. La şcoală sunt trataţi cu căldură, faţă de cei evitanţi care sunt retraşi, aroganţi sau opozanţi ce tind să determine răspunsuri furioase şi frecvent îi victimizează pe alţii în timp ce copii ambivalenţi, percepuţi ca adezivi şi imaturi, tind să fie răsfăţaţi sau victimizaţi. Ataşamentul dezorganizat apare frecvent în familli cu risc înalt, ca sărăcia, afecţiuni psihiatrice, consum de droguri, alcool şi reprezintă o vulnerabilitate în ceea ce priveşte psihopatologia de după copilărie, de exemplu pacienţii bordeline, iar la ataşamentul evitant probleme obsesionale, narcisiste şi schizoide, precum şi dificultăţi histrionice şi isterice la ataşamentul ambivalent.
Studiul efectuat de-a lungul a trei generaţii arată tendinţa inconştientă a transmiterii intergeneraţionale a tiparelor de ataşament. Aceasta are o implicaţie semnificativă pentru parentaj. Frecvent copilul cu ataşament sigur, devine adult sigur şi ca părinte va creşte copii siguri, iar copilul cu ataşament evitant, ca adult şi părinte evitant va respinge copilul generând acelaşi tip de ataşament. La fel se întâmplă şi în cazul copiilor cu ataşament ambivalent sau dezorganizat, ca părinţi vor genera acelaşi tip de ataşament copiilor lor.
Citește pe Antena3.ro
