x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Premieră în România: Primul copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 cm

Premieră în România: Primul copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 cm

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2024   •   10:45
Premieră în România: Primul copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 cm

Un băiețâel de 12 ani a fost operat pe creier, la Iași, în semiîntuneric, de o tumoră gigant de 10 centimetri. Este prima dată în România când a fost folosită o substanță inovatoare.

Echipa medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași a realizat o operație revoluționară efectuată în semiîntuneric și care a salvat viața unui băiețel de 12 ani.

Marian a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia neurochirurgii au reușit să îndepărteze o tumoră de 10 cm.

Pentru prima dată în România, a fost folosită substanța inovatoare – acidul 5-aminolevulinic (5-ALA) – la un copil, lucru care a permis identificarea și protejarea țesutului cerebral sănătos. Această substanță a jucat un rol esențial în succesul intervenției și în salvarea vieții lui Marian. 

Marian, un copil plin de vise și speranțe, își dorește acum să devină un mare fotbalist. Mama lui, profund recunoscătoare, afirmă că băiețelul ei s-a născut pentru a doua oară.

„Copilul a ajuns la noi în Unitatea de Primiri Urgențe, diagnosticat cu o tumoră de dimensiuni foarte mari la nivelul creierului, care ne-a pus reale probleme în ceea ce privește diagnosticul lui. În final, după ce am efectuat explorări de înaltă performanță în spital, și anume Rezonanță Magnetică Nucleară, am decis să facem o rezecție maximală a leziunii, utilizând o substanță de contrast, acid 5-aminolevulinic. În premieră națională, am utilizat această substanță pentru prima oară la copii. Utilizarea substanței la copii a fost o contraindicație relativă în această privință, dar există de câțiva ani studii care arată eficiența utilizării substanței, după anumite criterii, în ceea ce privește rezecția acestui tip de tumori la pacienții tineri. Din punctul nostru de vedere, operația a fost un succes. Am reușit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună. Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic și tratamentul complementar pe care copilul îl va urma. Faptul că am utilizat această substanță ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecție maximală și corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite postoperatorii”, a declarat Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: operatie creier copil iasi