x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Sunt mic, dar stiu ca vine Anul Nou

Sunt mic, dar stiu ca vine Anul Nou

27 Dec 2005   •   00:00

SANATATEA COPILULUI
Printre rochia mamei si costumul tatalui, bine calcate, pantofi lustruiti, ciorapi fini si bijuterii, eu si bunicul reprezentam o cantitate neglijabila. Am impresia ca mama si tata si-au epuizat dragostea si atentia pentru mine.
SANATATEA COPILULUI
Printre rochia mamei si costumul tatalui, bine calcate, pantofi lustruiti, ciorapi fini si bijuterii, eu si bunicul reprezentam o cantitate neglijabila. Am impresia ca mama si tata si-au epuizat dragostea si atentia pentru mine. Au oboist, si stropul de energie pe care-l mai au il folosesc exclusiv pentru ei. M-au uitat undeva sub bradul cel frumos, printre jucarii, bomboane si ciocolata primite de la Mos Craciun. Stau cuminte si ii urmaresc pe ai mei ca intr-un film care cu cat se termina mai repede cu atat mai bine pentru toate personajele. Se agita intruna, nu gasesc nimic din ceea ce cauta, toata casa e cu fundul in sus... Incerc sa aflu care-i motivul nebuniei generale, de ce mama si cu tata nu se mai aud decat daca tipa unul la celalalt, de ce papagalul nu mai scoate nici o vorba si ii urmareste indiscret cu privirea, de ce bunicul s-a retras si el intr-un colt, stanjenit ca un copil pedepsit...

Intr-un final aflu ca mama si tata fac Revelionul la niste prieteni. Dar nu-mi dau seama ce vina am eu si bunicul ca ei merg la petrecere! Chiar asa gandesc si psihologii. Ei observa ca cei mai multi parinti au tendinta de a-i neglija pe ceilalti in ultima zi a anului pentru motivul ca ei petrec in deplasare. Cand firesc ar fi sa le creeze si celor care raman acasa o atmosfera sarbatoreasca, potrivita primirii in dar a Noului An. Nepotelul si bunicul pot sa se bucure pana mai tarziu de Noul An cu povesti, cu jocuri si chiar ciocnind ceva mai des cate un pahar de sampanie pentru copii. O bautura inofensiva pentru inima bunicului si pentru sanatatea nepotelului. Daca, din diverse motive, micutul nu poate fi lasat in supravegherea bunicilor, ci a unei alte persoane, misiunea parintilor e ceva mai complicata. Ei trebuie sa se asigure ca micutul are incredere si ii face placere prezenta persoanei respective. Daca sunt invitati si alti copii, este necesar ca persoana respectiva sa aiba tactul si capacitatea de a-i tine sub control. Dar, indiferent ca micutul nostru este in noaptea dintre ani cu bunicul, cu o alta persoana de incredere, in compania sau fara compania altor copiii, parintii trebuie sa-si faca timp sa marcheze apropierea Noului An cu urari si daruri. Astfel vor lasa si vor gasi acasa, cand se vor intoarce de la petrecere, o atmosfera linistitoare, potrivita primei zi din Anul Nou.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului