Testiculul necoborât

În timpul vieţii intrauterine, testiculele se dezvoltă în abdomenul copilului, pentru ca să migreze la locul lor, în scrot, cu câteva săptămâni înainte de naştere. Totuşi, aproximativ 4% dintre nou-născuţii la termen şi aproape 30% dinntre prematuri prezintă la naştere unul (mai rar ambele) dintre testicule necoborât. În mai mult de jumătate din cazuri, organul coboară singur, fără nici o intervenţie, în primele luni de viaţă ale copilului. Dacă evenimentul nu se produce până la şase luni, este puţin probabil că se va mai întâmpla, şi atunci trebuie să discutaţi cu un chirurg modalităţile de rezolvare a problemei, respectiv o intervenţie operatorie.

Nu se ştie de ce testiculul se opreşte din procesul normal de coborâre. Sunt incriminaţi factori genetici, hormonali (expunerea mamei la hormoni estrogeni sau antiandrogeni), factori de mediu (expunere la pesticide), afecţiuni ale fătului (sindromul Down, defecte ale peretelui abdominal, greutate mică la naştere, prematuritate) sau o patologie a mamei (diabet zaharat), vicii (fumat sau consum de alcool în timpul sarcinii). Diagnosticul este pus de cele mai multe ori la naştere, când se observă scrotul gol.

Diagnostic
În 70% dintre cazuri, testiculul se palpează undeva pe traiectul inghinal, dar în restul situaţiilor nu poate fi simţit şi se găseşte în interiorul abdomenului, fie rămas undeva pe traseul de coborâre, fie într-o cu totul altă localizare. Când e posibil, se încearcă mobilizarea acestuia. Dacă acest lucru se produce cu uşurinţă şi testiculul rămâne o perioadă mai lungă în scrot, înseamnă că e un testicul retractil. Dacă testiculul se mişcă puţin, ceea ce induce durere şi disconfort, şi se retrage imediat, este un testicul necoborât. În acest diagnostic diferenţiat rezidă principala nedumerire şi nehotărâre a părinţilor şi ei trebuie să fie perfect informaţi, pentru că cele două situaţii impun abordări terapeutice diferite.

Retractil, necoborât, câştigat
În cazul testiculului retractil, acesta stă în scrot, dar se retrage periodic în canalul inghinal în timpul unei activităţi reflexe, mai intensă. În această situaţie, nu e necesar un tratament chirurgical, ci doar supraveghere periodică. După pubertate, când testiculele cresc în volum, ele nu se mai pot retrage şi rămân în poziţie fiziologică, problema rezolvându-se pe cale naturală. Dacă este într-adevăr un testicul necoborât, acesta trebuie operat până ce copilul atinge vârsta de 1 an şi jumătate, pentru a preveni unele complicaţii. În practică, se mai întâlneşte încă o situaţie, e adevărat mult decalată în timp: testiculul necoborât câştigat. În acest caz, copilul are ambele testicule normal coborâte la naştere, dar în jurul vârstei de 4-10 ani testiculul se retrage din scrot din cauza unei dezvoltări necorespunzătoare a cordonului spermatic, care rămâne prea scurt, tracţionându-l. Testiculul este menit să funcţioneze normal la o temperatură mai mică decât cea a corpului, lucru asigurat prin poziţionarea sa în scrot. Cu cât rămâne mai mult timp în abdomen, fertilitatea sa va fi afectată la maturitate şi există şi riscul dezvoltării unor tumori maligne. De asemenea, testiculul intraabdominal are mai multe şanse de a se torsiona, ceea ce este o complicaţie acută. În acest caz, cordonul spermatic, care înglobează şi vasele de sânge, se răsuceşte, determinând scăderea fluxului de sânge spre testicul. Apare o durere abdominală violentă, ce impune o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Testiculul abdominal este, contrar aşteptărilor, mai expus traumatismelor, prin contactul cu osul pubian. La început, mama va examina şi ea cât mai des copilul, apoi, în adolescenţă, el va fi învăţat cum se realizează autoexaminarea testiculară. Dacă testiculul a fost înlăturat în urma intervenţiei sau nu s-a dezvoltat, mai târziu, în copilărie sau adolescenţă, se va implanta local o proteză pentru a reda aspectul normal al scrotului şi a asigura un confort psihologic. Dacă ambele testicule au fost îndepărtate, va fi necesar un tratament hormonal prescris de un medic endocrinolog.

COMUNICARE. Cariera de părinte este cea mai complexă, deoarece atât în ceea ce priveşte sănătatea copilului, cât şi în celelalte probleme legate de evoluţia lui trebuie să fii pregătit să procedezi diferenţiat: uneori se impune să reacţionezi fulgerător, alteori să temporizezi, chiar dacă îţi este greu să o faci, sau, dimpotrivă, să te mobilizezi prompt. Pentru asta trebuie să existe o bună comunicare cu medicul de familie şi cu pediatrul, pentru a fi perfect informat şi a acţiona în consecinţă. Este şi cazul criptorhidiei, testiculul necoborât în scrot.

HERNIE INGHINALĂ. În majoritatea cazurilor, există şi o hernie inghinală care se cere la rândul ei rezolvată. Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic făcut de un pediatru, apoi de un urolog. Uneori, pentru localizarea testiculului sunt necesare investigaţii suplimentare: ecografie, rezonanţă magnetică (RMN), tomografie sau laparascopie. În acest ultim caz, se introduce în abdomen un tub cu o cameră video, care identifică poziţia organului, uneori procedându-se concomitent la repoziţionarea sa. Alteori, explorarea se face printr-o intervenţie clasică. Dacă ambele testicule lipsesc, trebuie făcute investigaţii suplimentare imagistice, endocrine şi teste genetice pentru a stabili cu certitudine sexul copilului. Tratamentul chirurgical urmăreşte repunerea testiculului în poziţie fiziologică şi rezolvarea unei eventuale hernii inghinale asociate. Dacă testiculul este atrofic, devitalizat, anormal, el va fi înlăturat. După operaţie, copilul va fi supravegheat mai mulţi ani la rând de un urolog, prin investigaţii clinice, ecografice şi hormonale, care urmăresc dezvoltarea normală a organului.