x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Urticarie de la capsuni

Urticarie de la capsuni

21 Iun 2005   •   00:00

Sanatatea copilului

Urticaria este una dintre cele mai frecvente reactii alergice, mai ales la copii. Pe piele apare o eruptie rosie cu proeminente albicioase, care provoaca mancarimi. Ea poate dura de la cateva ore pana la mai multe zile.

Profesor doctor Jeana Rodica Radu, seful Clinicii de Alergologie din cadrul Spitalului Clinic "N. Malaxa" din Bucuresti, apreciaza ca, "pe parcursul vietii, aproximativ 10%-15% din populatia generala prezinta una sau mai multe episoade de urticarie".

Leziunile urticariene pot sa apara oriunde pe corp si sunt de obicei multiple. Copiilor le este specifica urticaria acuta, cea care este declansata de un alergen (factor care provoaca reactii alergice). Mecanismul este urmatorul: cand un alergen irita organismul, acesta elibereaza substante chimice, printre care histamina. Unele persoane reactioneaza la un nivel crescut de histamina prin aparitia acestei eruptii numite urticarie.

Fructe, medicamente, soare

Ciresele, capsunile, caisele, piersicile, tomatele, cartofii noi pot provoca eruptii cutanate, asociate uneori cu furnicaturi in zona gurii, tumefactia limbii, a fetei sau a altor extremitati. In cazurile severe se poate ajunge chiar la soc anafilactic.

Pe lista alergenilor care pot cauza urticarie se afla si fructele exotice, produsele lactate, ouale, alunele, pestele si nucile, medicamentele, de exemplu penicilina si aspirina, diferiti aditivi, emulsifianti, aromatizanti sau conservanti alimentari. De aceea, prof. dr. Jeana Rodica Radu le recomanda parintilor sa citeasca etichetele produselor cu mare atentie sau sa ocoleasca pur si simplu alimentele preparate industrial. In sezonul cald, copiii pot suferi de urticarie si din cauza caldurii. Urticaria solara apare de obicei pe maini, picioare, fata si pe zonele expuse la soare, chiar si dupa cateva minute. Eruptia de pe piele poate fi insotita si de simptome generale, precum starea de lesin, diareea, ameteala. Urticaria colinergica apare la efort, emotii puternice si stres, iar leziunile sunt insotite de mancarimi intense, fiind caracteristice dimensiunile mici ale bubitelor (sub un centimetru), explica prof. dr. Jeana Rodica Radu.

O alta forma de urticarie este angioedemul, care din fericire este mai rar. In acest caz, leziunile se produc sub piele, ceea ce determina aparitia unor umflaturi. In general, copiilor li se umfla pleoapele, buzele, fata. Daca edemul este localizat la nivelul glotei, apare sufocarea, ceea ce necesita prezentarea de urgenta la medic.

TRATAMENT. Pentru a va proteja micutii, primul gest pe care trebuie sa-l faceti este bineinteles evitarea tuturor substantelor alergene. Urmatorul pas este prezentarea la medicul alergolog pentru consult si tratament de specialitate. Medicamentele antihistaminice diminueaza rapid eruptia si umflarea pielii. Uneori se utilizeaza si corticoizi sub forma de crema.

DESENSIBILIZARE. Metoda consta in injectarea unor mici cantitati de alergeni, pentru ca organismul sa se obisnuiasca treptat cu prezenta acestora. Terapia functioneaza pe principiul invers al unui vaccin. Desensibilizarea este din ce in ce mai utilizata pentru a preveni alergiile la intepaturile de insecte (albine, viespi, paianjeni...) si anumite alergii alimentare.
×
Subiecte în articol: urticarie sanatatea copilului