x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Acupunctura te păzeşte de infarct

Acupunctura te păzeşte de infarct

de Florin Condurateanu    |    13 Oct 2010   •   00:00
Acupunctura te păzeşte de infarct
Sursa foto: /Thinkstock

Pentru a preveni atacul de cord trebuie aplicate ace de acupunctură în câteva puncte ale corpului.



Medicina tradiţională chineză pro­pune tera­pii neconvenţionale şi emite nişte idei de ge­nul că medicamentele clasice potolesc criza, dar pot ascunde cauzele bolii după ce au li­niştit etapa acută.

Aceste medicamente alo­pate, de sinteză chimică, nu-l echilibrează ener­getic pe suferind. Explică unele terapii chi­nezeşti medicul primar Teodor Coldea, di­rector medical la centrul de sănătate Diperi­avi­tamed.

Acu­punctura îl echilibrează pe om atât energetic, cât şi în planul emoţional. De exemplu, acupunctura aduce echilibru energetic, dar echilibrează pacientul şi la nivelul sângelui. Te­rapeuţii din China au şi metode ori­ginale de diagnostic. Pulsul este considerat de chinezi ca un lucru complex. Pulsul se ia la ambele mâini. El este variabil şi în funcţie de anotimpuri. Tulburările energetice sunt depistate şi prin puls, şi prin sem­ne­le pe limbă şi prin analiza ochilor, dar şi prin unele semne pe figură.

Terapeuţii din China observă culoarea de sub pometele obrazului drept, dacă aceasta este galben-verzuie, probabil este o blocare a energiilor în vezica biliară, şi pacientul suferă şi de zbucium sufletesc. Limba albă cu urme ale dinţilor pe ea evidenţiază proble­me la splină şi la pancreas, aceste organe re­glând nu numai procesele digestive, ci şi arti­cu­laţiile şi sângele.

La doi oameni cu aceeaşi boală, dezechilibrele pot fi diferite. Aşa că acele de acupunctură se aşază în puncte di­fe­rite. Acupunctura este strict individua­lizată. Infarctul şi accidentele vasculare cerebrale se pot preveni prin acupunctură. Cu unul-doi ani înainte de modificările evi­de­n­ţ­i­ate de electrocardiogramă în urma unui infarct miocardic (atacul de cord), apar semnale de alarmă, apar dureri în unele puncte ale spatelui.

Pentru a preveni infarctul trebuie aplicate ace de acupunctură pe două puncte în zona încheieturii de lângă palmă, plus ace pe două puncte ale spatelui. Acu­punctura ia în conside­rare că pe spate, de o parte şi de alta a coloanei, se află puncte ale memoriei, dar şi puncte ale pancreasului şi rinichilor. Trebu­ie să luăm aminte şi la alte teorii ale medi­ci­nei chineze, şi anume că mintea are ra­ţi­unea, dar sufletul are intuiţia. Omul suferind de ficat a fost prea mămos, prea sub dominaţia mamei. Omul bântuit de teamă are necazuri la rinichi. Fica­tul este ge­neralul ce stabileşte strategiile. Iar rinichii sunt sediul laşităţii, al sentimentului de frică.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă