Agenţia Naţională a Mediacamentului a decis să retragă de pe piaţă un număr de 21 de medicamente. Printre motivele invocate se numără erori de inscripţionare privind compoziţia produsului, indicaţiile terapeutice şi modul de administrare.
Unul dintre aceste medicamente este Nurofenul pentru copii cu aromă de căpşuni. Explicaţia dată de ANM într-un comunicat de presă este aceea că produsul are un aspect neplăcut. Este vorba despre apariţia unor particule albe în suspensie. Specialiştii de la Agenţia Naţională a Medicamentului recunosc că în cazul Nurofenului pentru copii nu este vorba despre un defect care să pună în pericol sănătatea copiilor.
La un alt medicament, Gel intestinal Duodopa, s-a observat separarea fazelor gelului. 12 serii de medicamente au fost introduse în România, din care trei serii au fost deja folosite de pacienţi. Din fericire n-au fost reacţii adverse. Alte medicamente retrase sunt Firmagon, pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă, Orungal, Sinupret de 100 de miligrame, picături orale, Zentel suspensie orală.