x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Apendicele şi rolul său

Apendicele şi rolul său

06 Noi 2007   •   00:00

Cu toţii ştim că operaţia de indepărtare a apendicelui este o intervenţie de rutină şi, in condiţii normale, cănd nu sunt complicaţii, riscurile nu există. Deoarece considerăm că apendicele nu are un rol atăt de important incăt să ii simţim lipsa.

Cu toţii ştim că operaţia de indepărtare a apendicelui este o intervenţie de rutină şi, in condiţii normale, cănd nu sunt complicaţii, riscurile nu există. Deoarece considerăm că apendicele nu are un rol atăt de important incăt să ii simţim lipsa. Conform specialiştilor in domeniu, se pare insă că nu este chiar aşa. Studii recente au arătat că apendicele are totuşi un rol esenţial pentru făt şi pentru adulţii tineri. In cea de-a 11-a săptămănă de viaţă intrauterină, in apendicele fătului iau naştere celule ale sistemului endocrin. Iar aceste celule produc amine biogene şi hormoni peptidici, compuşi esenţiali pentru dezvoltarea mecanismelor de homeostazie (echilibrul fluidelor interne).

Adulţi

Apendicele are un rol şi pentru adulţi: este implicat in special in funcţionarea sistemului imunitar. In timpul primilor ani de viaţă, apendicele funţionează ca organ limfoid. Deoarece ajută la maturarea limfocitelor B (o varietate de celule albe) şi la producerea de imunoglobulină IgA, care joacă un rol important in lupta impotriva bacteriilor la nivelul căilor respiratorii. Ţesutul limfoid incepe să se acumuleze in apendice la puţin timp după naştere şi ajunge la nivelul maxim de dezvoltare intre 20 şi 30 de ani, cunoscănd apoi o curbă descendentă pănă la dispariţie, in jurul vărstei de 60 de ani. S-a descoperit de asemenea că apendicele este implicat in producerea de molecule care ajută la direcţionarea limfocitelor către diferite organe ale corpului.

Definiţie, localizare

"Apendicele vermiform sau apendicele ileocecal, după cum este denumit ştiinţific, este o structură tubulară ataşată la nivelul primei porţiuni a intestinului gros (colonul), porţiune numită cec. Apendicele are baza implantată la nivelul cecului medial şi inferior, la unirea celor trei tenii (benzi de musculatură netedă). Poziţia cea mai frecventă este la jumătatea cecului. Poate avea insă şi poziţii atipice (subhepatic, pelvin etc). La nivelul peretelui abdominal, apendicele se proiectează in partea dreaptă a abdomenului, in zona inferioară, regiune denumită fosa iliacă dreaptă", explică dr Dan Ioan Ulmeanu, medic primar chirurg, chirurgie generală şi toracică, in cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias.

Inflamare

Inlăturarea apendicelui prin apendicectomie se realizează doar atunci cănd acesta este inflamat. Iar poziţia apendicelui, in apropierea materiilor de la sfărşitul digestiei, il predispune la un risc crescut de infecţie. "Cel mai frecvent, un obstacol mecanic (materii fecale, sămburi, seminţe, benzi fibroase) obstrucţionează lumenul apendicelui, comprimănd vasele sangvine din pereţii acestuia şi apărănd o reacţie inflamatorie de apărare - apendicita acută. Tulburările circulatorii duc in final la necrozarea peretelui apendicelui, care se rupe uşor, cu deversarea conţinutului colonului in peritoneu (membrana ce tapetează cavitatea abdominală pe interior). Astfel se instalează peritonita. Perforaţia apendicelui poate fi direct in cavitatea peritoneală şi atunci apare peritonita generalizată", arată specialistul. In situaţia in care apendicele se inflamează, pacientul trebuie să se prezinte la medic, iar acesta va trece la apendicectomie. Inlăturarea apendicelui nu modifică funcţia digestivă.

REZERVĂ. In prezent, apendicele nu se mai inlătură cu la fel de multă uşurinţă ca acum 10-15 ani. Deoarece s-a descoperit că poate fi utilizat in chirurgia reconstructivă, atunci cănd este indepărtată de exemplu vezica urinară. In cazul unei asemenea intervenţii, o porţiune a intestinului gros este transformată in aşa fel incăt să inlocuiască vezica, iar apendicele este folosit pentru a recrea sfincterul, muşchiul care permite reţinerea urinei in vezica urinară. Apendicele mai poate fi utilizat de asemenea pentru a "repara" un ureter (una dintre conductele care permit urinei să treacă de la rinichi la vezică), care nu mai funcţionează la parametrii normali.

Sfatul medicului

"Apendicectomia se practică la adulţi in cele mai multe cazuri sub anestezie locală, uneori sub anestezie generală. Incizia in cazurile uzuale, necomplicate, este in fosa iliacă dreaptă, de mici dimensiuni - 1,5-3 cm - putăndu-se prelungi in cazul dificultăţilor intraoperatorii (poziţionare atipică, patologie asociată). Intervenţia chirurgicală se poate practica şi laparoscopic, ceea ce presupune trei mici incizii", arată dr Dan Ioan Ulmeanu.

×
Subiecte în articol: apendicele sanatatea noastra apendicelui