Aprinderea la plamani

Romanul a gasit cuvinte potrivite pentru cea mai intalnita boala de plamani: zice poporul "are aprindere la plamani". Conferentiar doctor Constantin Marica, sef sectie la Institutul de Pneumologie "M. Nasta", spune ca pneumonia justifica denumirea populara de aprindere la plamani, fiindca bolnavul dogoreste ca o soba, e rosu la fata, are febra mare, respira greu si starea lui generala este rea.

Pneumonia este o inflamatie fara supuratie a tesutului pulmonar, adica inflamatie in alveole si interstitii, si nu in bronhii, ca in bronsita. Pneumoniile comunitare sunt cele care nu necesita spitalizare si se rezolva in ambulatoriu. Dar exista si pneumoniile produse de germeni din spital, cum ar fi microbul pioceanic, pneumonii grave care apar la cei internati in spital si care se infecteaza dupa doua-trei zile cu germeni de spital. Aceste pneumonii grele ii lovesc mai ales pe oamenii cu imunitate slaba, iar tratamentul se aplica numai in spital. Pneumoniile comunitare provocate de pneumococ se manifesta prin febra mare, junghiuri, frisoane, tuse, fata rosie. Febra se aplatizeaza dupa cateva zile, dar tratamentul cu antibiotice trebuie continuat inca trei-patru zile dupa ce temperatura a reintrat in limite normale. In pneumoniile atipice produse de virusi, febra este mica, junghiul este redus, fata nu se inroseste. La pneumoniile produse de virusi se actioneaza cu medicamente antitermice si antiinflamatoare, fara a se recurge la antibiotice. In cazul pneumoniilor atipice se stabileste un tratament cu derivati de eritromicina. In cazul persoanelor peste 65 de ani, cu imunitatea scazuta de alte boli, pneumoniile trebuie tratate in spital, caci sunt generate si de germeni gravi, iar pleureziile pot deveni purulente cu supuratii.