Cancerul de vezică urinară des întâlnit, dacă este descoperit, operat şi tratat în faze de început, duce la supravieţuiri îndelungate, susţine asistentul universitar Cristian Surcel, chirurg la Institutul Naţional de Transplant Renal şi Urologie de la Fundeni.
Ce înseamnă când un bărbat sau o femeie urinează cu sânge? Multe pot fi cauzele. Dar numeroase pot fi şi capcanele. Bărbaţii se pot păcăli din teama de a merge la medic, liniştindu-se singuri după mintea lor de nespecialişti, atunci când dau vina sângerării în urină pe pietrele la rinichi, care s-au mişcat, sau pe prostată. Urinarea cu sânge la bărbaţii peste cincizeci de ani, în 50% dintre cazuri, înseamnă cancer de vezică.
Şi femeile se tem ca diagnosticul să nu sune ca o ghilotină - "cancer", interpretând cum că vina o au infecţiile urinare. Trebuie să fie menţionate următoarele lucruri de bază: cancerul de vezică este cel mai des cancer din aparatul rinichilor. Boala canceroasă din vezica urinară afectează atât de tare calitatea vieţii încât se află pe podium, în privinţa dezastrului acesta, la egalitate cu cancerul de limbă.
Sunt şi altfel de veşti. Dacă sunt operaţi devreme, dintre cei cu cancer de vezică în stadiul neinvaziv supravieţuiesc până la cinci ani peste 90%. Deci, boala este aproape vindecabilă. Chiar dacă local acest cancer e avansat, după operaţie şi tratament 60%-70% supravieţuiesc după cinci ani. Deci, rezultatele sunt bune. Doar bolnavii cu metastaze au o supravieţuire mică, sub 10%, la cinci ani. Dar este foarte importantă intervenţia medicilor în fazele de început ale cancerului de vezică urinară.
SIMPTOME
Care sunt semnele care anunţă o astfel de boală canceroasă la vezica urinară?
În primul rând, urinarea cu sânge este totuşi un semn capricios, fără dureri, care apare şi dispare. Urinarea cu sânge, principalul simptom în această boală, e deasă pe parcursul zilei şi al nopţii. În stadiile avansate, prin urină ies şi bucăţi de tumoare. Jetul este slab şi se urinează în doi timpi. Când au apărut metastaze, ganglionii sunt blocaţi şi apar edeme (picioare şi coapse umflate).
În caz că se scoate vezica urinară bolnavă de cancer avansat, ea trebuie reconstruită pentru a asigura alt traseu urinar, fiindcă omul nu poate trăi fără vezică urinară. Reconstrucţia unei noi vezici urinare se face dintr-o porţiune de intestin subţire.
Este fascinant cum o bucată din intestinul subţire se adaptează la rolul de vezică urinară pentru a semnaliza că s-a umplut şi omul trebuie să facă pipi. Mucoasa digestivă a intestinului subţire reprofilat în contact cu urina se adaptează şi, alături de jocul presiunilor, duce la senzaţia de urinare, omul putând reveni la viaţa normală chiar dacă s-a făcut o derivaţie, după scoaterea vezicii urinare.
Uneori, în situaţia când intestinul subţire nu poate fi folosit, eliminarea urinei se face la nivelul pielii abdomenului, cu deschidere spre exterior, într-o pungă, precum la anusul contra naturii.
În fazele de început se poate tăia tumoarea cu endoscopul, în cazul tumorilor superficiale.
Citește pe Antena3.ro