x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Atrofia nervului optic II

Atrofia nervului optic II

de Florin Condurateanu    |    09 Sep 2005   •   00:00
Atrofia nervului optic II

Conferentiar-doctor Monica Pop, directorul general al Spitalului De Urgente Oftalmologice din Bucuresti explica in continuare cauzele care duc la atrofierea nervului optic, stare ireversibila, fiindca atrofia optica nu mai face pasul inapoi. Pe langa traumatisme si intoxicatii cu unele medicamente si procesele inflamatorii ale nervului optic, provoaca atrofierea acestui nerv optic. Acest proces inflamator numit nevrita conduce la scaderea brusca a vederii in centrul ochiului, apare o pata in centrul ochiului. Nevrita are o cauza virala. Orice viroza, gripele pot conduce in cazul unor oameni la inflamatia nervului optic. Nevritele optice cauzate de virusi pot fi tratate daca sunt descoperite la timp. Nevritele netratate insa pot provoca atrofia nervului optic. Alta nevrita optica este cea denumita etilica din pricina alcoolului. Nevrita etilica este progresiva si ireversibila. Daca la obiceiul de etilism se adauga si fumatul, riscurile sunt si mai mari. Cea mai neurotoxica e votca. Dar in general bauturile tari ataca nervul optic. Alcoolul metilic este cel mai mare distrugator al nervului optic. Cei care-si fac singuri bauturile, daca folosesc alcool metilic, orbesc.

O alta cauza generatoare de atrofie a nervului optic este intoxicatia cu plumb, intalnita mai ales la cei ce lucreaza in mediu toxic cu plumb. Exista o boala de temut - retinopatia pigmentara. Ea duce la randu-i la atrofie optica. Retinopatia pigmentara este nevindecabila, foarte greu de preintampinat, dar se incearca stoparea bolii cu medicamente vaso-dilatatoare. Atrofie optica apare si ca urmare a unei alte boli groaznice, scleroza in plagi. Diabetul da si el o complicatie pe nervul optic. El poate genera cu timpul o atrofie optica. Si asta datorita vascularizatiei deficitare.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă optic nervului