Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bătrăneţea e o "boală" care nu iartă pe nimeni. Vrem nu vrem, mai devreme sau mai tărziu avem intălnire cu bătrăneţea, care ne păndeşte cu răbdare, cu cinism, că ştie cum că nu poţi să-i refuzi imbrăţişarea.
Bătrăneţea e o "boală" care nu iartă pe nimeni. Vrem nu vrem, mai devreme sau mai tărziu avem intălnire cu bătrăneţea, care ne păndeşte cu răbdare, cu cinism, că ştie cum că nu poţi să-i refuzi imbrăţişarea. Chiar că oameni cu multă lumină in interiorul lor pot fi fermecător de tineri şi la 80 de ani, după cum există boşorogi care abia şi-au dat Bacalaureatul, atăt de bătrănicioşi sunt in felul de a fi, şi asta din cauza lipsei de visări, de elanuri, de poftă in a-şi trăi viaţa la punctul de fierbere. Nu dau decăt un singur exemplu de tinereţe fermecătoare intălnită de mine intr-o nonagenară, in celebra stea a scenei romăneşti, Silvia Dumitrescu Timică.
De fapt, cea mai longevivă figură a teatrului romănesc nu a fost doamna Bulandra, ci doamna Silvia Dumitrescu Timică, cea care a jucat pe scenă şi la 89 de ani. Şi asta intr-o piesă maraton, "Micul Infern", unde Silvia Dumitrescu Timică, in rolul principal, se afla tot timpul pe scenă. Interviul meu cu Silvia Dumitrescu Timică, in micul ei apartament din Piaţa Amzei, mi-a descoperit o femeie strălucitoare, care parcă găsise undeva ascuns secretul tinereţii fără bătrăneţe. Vervă, umor, minte brici, extraordinară povestitoare, cu un tumult al temperamentului cuceritor. "Şi-acum aş fi in stare să joc in «Micul Infern»! Ştiu pănă la virgulă rolul, dar m-au trădat genunchii. Simt slăbiciunea genunchilor". Şi bineinţeles incheierea interviului a fost o sclipire de umor şi de optimism, reamintind şi figura soţului ei, Gheorghe Timică, mare actor al scenei romăneşti. Spunea Silvia Dumitrescu Timică, uriaşa actriţă de 92 de ani: "Pe lăngă teatrul jucat in fiecare zi, mai făceam şi pe bucătăreasa lui bărbatu-meu. I-am gătit lui Timică atăţia iepuri la tavă, incăt, cănd voi ajunge in rai, precis ăia mă repartizează la cantină".
O altă personalitate importantă a intelectualităţii romăneşti, profesor doctor Dorin Sarafoleanu, intemeietor de şcoală in ORL şi de curănd ales preşedinte al Societăţii Internaţionale de ORL a Ţărilor Latine, explică: "Intr-adevăr, pe omul vărstnic intăi şi intăi il lasă genunchii, dar foarte repede pierde şi stabilitatea in mers, i se perturbă simţul echilibrului in poziţia in picioare".
Citește pe Antena3.ro
In urechea internă, bătrăneţea mai aduce efecte proaste. Se strică şi celulele neurosenzitive care trimit semnale la creier atăt pentru auz, căt şi pentru menţinerea stării de echilibru. Iar in creier şi celulele care recepţionează semnalele din urechea internă mai mor, devin mai leneşe, deci se aşterne bătrăneţea şi in porţiunea cerebrală responsabilă cu menţinerea echilibrului şi cu auzul. Aşa se face că se degradează tot acest mecanism care asigură păstrarea echilibrului şi redobăndirea lui cănd mişcările sunt prea curajoase, degradarea avănd loc, cum am văzut, atăt in urechea internă, căt şi in creier. De fapt, vorbind despre ureche, să reamintim că, o dată cu trecerea anilor, se pierde şi din acuitatea auditivă, adică omului i se piperniceşte auzul. Mulţi dau vina pe imbătrănirea timpanului, dar nu este chiar aşa, fiindcă deteriorările tot in urechea internă şi in creier apar. Se perturbă mecanismele de transformare a undei mecanice sonore in flux nervos care merge la creier şi astfel nu mai sunt bine trimise semnalele auzului la creier. Şi dublat de acest inconvenient, imbătrănesc şi mor şi neuronii din zona specializată in auz din creier. Tocmai de aceea, cum funcţia creează organul, e bine să nu lăsăm să se lenevească celulele din creier, unde este sediul auzului.
Proteza
La cele mai semnificative semnale că s-a micşorat auzul, vărstnicul trebuie să-şi pună proteză auditivă. Aparatul acustic intăreşte unele sunete şi astfel celulele din creier sunt puse să lucreze, impiedicănd puturoşirea şi moartea neuronilor cerebrali responsabili cu auzul. De fapt, şi acea faţetă urătă a bătrăneţii cu slăbiciunea genunchilor se explică tot prin degradarea articulaţiei genunchilor. Cartilajul din articulaţie se toacă, lichidul sinovial existent ca lubrifiant şi amortizor in articulaţii işi modifică consistenţa şi, astfel, in genunchi se ajunge ca oasele să se frece unul de altul, deci os pe os, de unde dureri şi apariţia unor inţepeniri ale genunchilor. Tot semn al inaintării in vărstă este şi apariţia presbiopiei, adică, in jurul vărstei de 40 de ani, ochiul cere ochelari cu plus. Este o situaţie firească de evoluţie a organismului şi necesitatea de a purta ochelari de aproape, pentru citit, cum zice lumea, care nici nu mai este considerată o boală.
Â
AMEŢIT. Cum devine vărstnicul un om ameţit? Un om care se dezechilibrează uşor? Un om care, din pricina pierderii echilibrului, merge şerpuit, fiind bănuit pe nedrept de cei din jur că e beat. Din pricina acestei instabilităţi, vărstnicul cade uşor chiar prin casă şi-şi produce fracturi din te miri ce căzătură. Cea mai gravă fractură a vărstnicului este cea a capului femural, deci la gătul osului pulpei, fractură care adesea nu se mai repară şi il ţine in pat pe bătrăn pănă moare. Se ştie că echilibrul se păstrează printr-un superb mecanism existănd in urechea internă. In labirint se află un lichid, un fel de limfă, prin care plutesc nişte mici pietricele numite otolite. Aceste cristale ating pereţii labirintului cu reliefurile lor şi de aici apare starea de echilibru.
CELULE CU CILI. Ce se intămplă in urechea internă a omului vărstnic, incăt echilibrul acestuia devine precar? Prin inaintarea in etape, aceste pietricele ce plutesc in lichidul din labirint se fărămiţează, devin din ce in ce mai mici. Şi din pietricele ajung chiar un fel de praf. Ei bine, nu mai există acest "dans" al otolitelor, pietricele care ating pereţii labirintului şi conduc la menţinerea echilibrului in picioare şi in mers. Dar nu este singurul efect rău, fiindcă se produc degradări şi in pereţii labirintului. In mod normal, pereţii labirintului din urechea internă sunt căptuşiţi cu celule cu cili, acele picioruşe mişcătoare. Aceste celule cu cili sunt atinse de pietricele, trimiţănd semnale de restabilire a echilibrului. Prin imbătrănire, aceste celule senzitive cu cili mor şi apar celule insensibile ca un covor neted. Deci echilibrul nu mai este asigurat.
Â
Â
