Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sezonul rece este perioada de vârf a infecţiilor respiratorii. Cele mai frecvente sunt bronşita şi penumonia. Cele două boli au o multitudine de localizări sau forme clinice, ceea ce impune criterii elementare de diferenţiere, care să condiţioneze atitudinea bolnavului, prezentarea la medic şi receptivitatea la tratament.
Bronşita şi pneumonia afectează sistemul respirator, interferând prin mecanisme diferite schimburile de gaze şi oxigenarea ţesuturilor. Dar cele două boli diferă prin cauze, simptome, evoluţie şi tratament.
Bronşita este inflamaţia căilor respiratorii inferioare, care se ramifică de la nivelul traheei şi conduc aerul în interiorul plămânilor. Inflamaţia produce o secreţie sporită de mucus şi paralizia cililor care, în mod normal, îl vehiculează spre porţiunile superioare ale căilor aeriene pentru a fi eliminat. Acumularea secreţiilor vâscoase determină tuse şi expectoraţie, simptomul dominant al bolii. Pneumonia este inflamaţia ţesutului pulmonar care, în condiţii normale, este aerat, permiţând astfel schimburile de gaze. În cursul îmbolnăvirii, fluide şi secreţii purulente se acumulează în plămâni, afectând transportul gazelor şi implicit oxigenarea organismului. În timp ce bronşita acută este în cele mai multe cazuri de natură virală, apărând de obicei la câteva zile după un banal guturai, pneumoniile sunt de cele mai multe ori (70%-80% dintre cazuri) de natură bacteriană, mai rar fiind produse de virusuri, mycoplasme sau fungi.
Bronşita se caracterizează prin tuse seacă la început, apoi însoţită de expectoraţie iniţial clară, ulterior galbenă sau verzuie. Bolnavul prezintă subfebrilitate, dureri toracice moderate, localizate retrosternal şi, eventual, respiraţie şuierătoare sau dificilă, acestea din urmă de obicei în caz de bronşită cronică acutizată, astm bronşic sau alte afecţiuni pulmonare sau cardiace preexistente. Deşi starea generală a pacientului e modificată, nu este alterată în mod dramatic. Bronşita durează două-trei săptămâni (eventual tusea poate persista) şi în general evoluează fără complicaţii.
Simptomatologia pneumoniei diferă în funcţie de etiologia ei – virală sau bacteriană —, dar ceea ce o deosebeşte esenţial de bronşită este complexitatea şi gravitatea semnelor clinice şi o alterare marcată, vizibilă a stării generale. Pneumoniile bacteriene încep brusc şi dramatic, cu febra înaltă (39-40 de grade) şi persistentă, frisoane, durere toracică puternică, localizată submamelonar sau în zona posterioară a toracelui, tuse cu expectoraţie galbenă, verzuie sau sangvinolentă, respiraţie rapidă şi dificilă. Pneumoniile virale au un debut mai estompat, cu febră, cefalee, dureri musculare, senzaţie de oboseală, urmate după 12-36 de ore de respiraţie dificilă (care poate fi atât de importantă încât produce cianoză — învineţirea feţei, buzelor, semn al unei oxigenări ineficiente), tuse seacă sau cu expectoraţie puţină, o intensificare a febrei. Pneumoniile necesită o supraveghere medicală atentă, uneori internare în spital şi se pot complica cu: pleurezie, septicemii, abces pulmonar, meningită, endocardită etc. Diagnosticul poate fi precizat de obicei pe baza examenului clinic, alteori medicul vă poate recomanda un examen radiologic (care e definitoriu), eventual examen de sânge sau spută. Bronşitele, fiind de obicei virale, nu necesită tratament antibiotic decât în cazul unor suprainfecţii bacteriene. Se recomandă expectorante, antialgice sau antipiretice, în cazurile severe bronhodilatatoare, precum şi măsuri generale de nutriţie şi hidratare eficientă. Pneumoniile bacteriene se tratează cu antibiotice administrate oral sau injectabil. Ca medicaţie generală se indică expectorante, antialgice şi antitermice, eventual oxigenoterapie sau susţinerea funcţiei cardiace.
