x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cancer diagnosticat în 6 minute

Cancer diagnosticat în 6 minute

de Magda Colgiu    |    28 Apr 2010   •   00:00

Existenţa cancerului în corpul uman poate fi detectată în doar 6 minute, cu ajutorul unui dispozitiv inventat de o româncă. Graţie invenţiei sale, Raluca Ioana van Staden a câştigat, în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală pentru cea mai bună femeie inventator.

Cel mai mare avantaj al acestei invenţii îl reprezintă faptul că boala poate fi detectată înainte de a avea simptome. Astfel, depistat precoce, cancerul ar putea fi tratat cu succes. Românca a efectuat împreună cu soţul său, cu care a lucrat la realizarea invenţiei, experimente pe diverse tipuri de cancer: ovarian, mamar, gastrointestinal, de prostată.

Inventatoarea precizează, într-un interviu acordat Andreei Marin şi postat de aceasta pe blogul său, că "în momentul în care dispozitivul nostru ar fi produs pe scară largă, el ar fi foarte uşor de utilizat de orice medic sau asistent medical, dar chiar şi de oamenii fără o pregătire în domeniu, pentru că modul de utilizare este la fel de uşor ca în cazul glucometrului".

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă