x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cancerul pe dreapta şi pe stânga

Cancerul pe dreapta şi pe stânga

de Florin Condurateanu    |    23 Apr 2009   •   00:00

Tot mai răspânditul cancer de colon întinde capcane, fiindcă semnele bolii nu sunt bine conturate şi se confundă cu simptomele altor afecţiuni, de exemplu, cu suferinţa dată de hemoroizi.



Numai medicul poate stabili diagnosticul unei sângerări în materiile fecale, de exemplu, fiindcă a te amăgi că este doar o criză de hemoroizi e periculos, deoarece în spate se poate ascunde un cancer de colon. Explică această boală profesorul doctor Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Intestinul gros are un traseu ce porneşte vertical în partea dreaptă, urcând până sub ficat şi de acolo colonul traversează orizontal tot abdomenul, până sub splină. Acolo, colonul face o a doua schimbare de direcţie, cam în unghi drept. Apoi, coboară în partea stângă până în zona sigmoidă, unde colonul are nişte bucle ca o literă "S" sau cu o literă sigma, continuând cu rectul şi cu anusul. Când tumoarea se află pe partea din dreapta, semnele se explică prin diametrul mai mare al colonului în traseul din dreapta. Astfel, colonul fiind mai larg în dreapta nu se întrerupe scaunul. Scaunul există, însă sunt tulburări de tranzit. Ba constipaţie, ba diaree. Alături de aceste tulburări de scaun, bolnavul cu tumoare pe colonul drept are febră şi pierde continuu sânge în cantităţi mici şi insesizabile, ce duc la anemie. În alt mod se manifestă tumoarea pe colonul coborâtor din partea stângă. În traseul din stânga al abdomenului, colonul are un diametru mai mic, aşa că o tumoare poate chiar bloca scaunul şi eliminarea de gaze. Se creează pericolul de ocluzie, când omul nu mai are scaun, nu mai elimină gaze şi are schimbări de consistenţă a fecalelor şi alte tulburări de tranzit. În cancerul de colon, soluţia este tăierea bucăţii de colon cu tumoare, cu marjă de acoperire până la ţesut sănătos, urmând terapii cu citostatice şi radioterapie.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă colonul