Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Amigdalele au fost mai mereu vedetele unor acţiuni care oscilau de la o extremă la alta. A fost o vreme în care amigdalele copiilor se scoteau pe bandă rulantă, la cea mai obişnuită durere în gât părinţii îşi luau copiii de mână şi dădeau fuga la ORL-ist, cerând să fie îndepărtate amigdalele din gâtul odraslelor ca să "scape de-o grijă".
Apoi chestiunea a derapat în marginea cealaltă şi există multă circumspecţie în faţa scoaterii amigdalelor. Care este adevărul?
Mai întâi să se lămurească povestea amigdalelor.
Există mai multe tipuri de amigdale, toate alcătuind un lanţ de apărare imunitară a organismului. Acest şirag de amigdale are un rost, să producă anticorpi, adică ostaşi de autoapărare a organismului.
Lămureşte acest capitol asistent universitar doctor Claudiu Manea, medic specialist la clinica ORL de la Spitalul Sf. Maria fondată de renumitul profesor Dorin Sarafoleanu şi condusă azi de profesorul Codruţ Sarafoleanu, coordonator al programului ONU de alergii şi ORL în Europa de Est.
Cele mai cunoscute amigdale sunt cele palatine, ca nişte prune în fundul gurii. Tot amigdale cu rol imunitar sunt şi vegetaţiile, polipii copilăriei din spatele nasului. Mai există o amigdală în jurul trompei lui Eustachio, acel canal care face legătura între nas şi urechea medie. O a patra amigdală este cea linguală din spatele limbii. Tot din clasa amigdalelor sunt şi ganglionii din fundul gâtului numiţi retrofaringieni.
Tot acest lanţ de amigdale înseamnă structuri limfatice de apărare imunitară în lupta cu infecţiile. Să informăm oamenii despre spusele medicinii moderne cu privire la amigdalele cele mai cunoscute, cele din fundul gâtului. Amigdalele palatine sunt prevăzute cu şanţuri, numite cripte, unde se cuibăresc microbi, dar şi resturi de alimente.
E momentul să atragem atenţia că exudatul faringian care se prelevează pentru descoperirea microbilor din gât nu totdeauna se culege corect. Trebuie recoltat exsudat faringian din şanţurile amigdalelor, fiindcă numai aşa analiza este corectă, cu microbi prelevaţi din adânciturile amigdalelor.
Până se obţin rezultatele de laborator cu microbul care a dus la amigdalita pultacee cu puroi, medicul nu stă cu braţele încrucişate, ci tratează 48-72 de ore bolnavul împotriva celui mai frecvent microb, streptococul betahemolitic. Se începe cu penicilină în injecţii şi cu pastile şi spraiuri dezinfectante şi antiinflamatoare. Apoi, antibiograma făcută asupra exudatului stabileşte ce microb există şi la ce antibiotic este vulnerabil. Amănunte în articolul următor.
Citește pe Antena3.ro
