O asociaţie americană a consumatorilor susţine că două tipuri de caramel de sinteză, aflate în special în compoziţia coca-cola şi pepsi, ar cauza cancere, avertizează un recent articol publicat în l’Express cu titlul: „Le caramel, un colorant cancérigène? Anunţul a provocat agitaţie pe site-urile info anglo-saxone. Caramelul cu rol de colorant alimentar ar putea fi cancerigen, potrivit acuzaţiei lansate de Center for Science in the Public Interest (CSPI) cu sediul la Washington. CSPI vizează două tipuri de caramel E150C, numit şi „caramel amonical”, şi E150D, „caramel sulfit de amoniu”, ambele de sinteză, cu excepţia lui E150A care este un caramel natural.
Citând studii recente ale cercetătorilor de la Universitatea Davis din California, CSPI subliniază că prezenţa acestor coloranţi poate favoriza cancerele. CSPI subliniază că şi în alte produse sunt prezenţi aceşti coloranţi: sosuri, creme, bere sau biscuiţi. CSPI a adresat o scrisoare prin care solicită Food and Drug Administration interzicerea folosirii acestor aditivi. Pe de altă parte, fabricanţii de băuturi, reuniţi într-o asociaţie, au ripostat declarând că, de fapt, este o nouă tentativă de a genera teamă printre consumatori şi de a ataca industria alimentară în realitate nefiind probe privitoare la legătura dintre aditiv şi cancer. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat încă de anul trecut că sunt analizaţi unii aditivi alimentari, printre care sunt şi patru tipuri de caramel. Concluziile EFSA vor fi publicate în următoarele săptămâni.