Ce zice specialistul despre şlagărul "Of, inimioară!"

Până una-alta bolile de inimă şi vase deţin prima treaptă a podiumului în clasamentul întristător al afecţiunilor care omoară, scurtează viaţa şi o fac chinuitoare. Pe bună dreptate, foarte mulţi bolnavi cardiaci ar putea spune că li se potriveşte şlagărul atât de îndrăgit, rostit cu har de Corina Chiriac "Of, inimioară!".

Cu atât mai apăsător este titlul pentru cei cu grad avansat de boală cardiacă, la care mai degrabă li se potriveşte titlul "Of şi iarăşi of!". Dintre marile necazuri ale inimii se poate cita insuficienţa cardiacă. Chiar din denumirea maladiei se înţelege că e vorba de o neputinţă a inimii bolnave, de o insuficientă pompare a motorului vieţii. Explică această boală profesorul doctor Daniela Bartoş, şeful Secţiei de medicină internă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

MANIFESTĂRI
Cum se manifestă insuficienţa cardiacă? În primul rând, printr-o respiraţie grea, numită dispnee la efort. Prin înaintarea insuficienţei cardiace se ajunge ca această respiraţie grea să se instaleze la eforturi din ce în ce mai mici, atingându-se cota înaltă a bolii când omul cu insuficienţă cardiacă are respiraţia grea chiar în repaus. Uneori, pacienţii, în plină noapte, se trezesc resimţind acut o lipsă de aer.

Alteori, această proastă respiraţie îi obligă pe bolnavi să-şi pună sub cap trei perne. Insuficienţa cardiacă culminează cu edemul pulmonar acut, adică cu invadarea cu lichid a alveolelor, adică a săculeţilor din plămâni. Alt semn al insuficienţei cardiace sunt edemele la picioare, adică îmbibarea cu lichid a ţesuturilor manifestată prin picioare umflate. În fazele înaintate ale acestei boli, pacientul pierde lichide prin piele, fiindcă inima nu mai poate împinge sânge corespunzător şi nici nu mai poate primi sânge destul prin recircularea sângelui din vene, adică sânge sărăcit în oxigen şi substanţe nutritive.

Bolnavul de insuficienţă cardiacă simte dureri în dreapta abdomenului din pricina măririi ficatului. Cum pompajul cordului este împuţinat, stagnează sânge în spatele inimii, dar şi în ficat.

PATRU GRADE
Cum se prezintă organismul bolnavului de insuficienţă cardiacă? Când medicul îi ascultă inima se aude ca un zgomot de galop. Venele jugulare de la gât sunt umflate, sunt dilatate, ficatul lui este mare şi dureros. Există patru grade de severitate a insuficienţei cardiace. Aceste stadii ale bolii se stabilesc în funcţie de dispnee, adică de cât de grea este respiraţia, şi în funcţie de maniera în care bolnavul se mai poate adapta la munca prestată.

În insuficienţa cardiacă strategia vizează să fie tratate bolile de bază care au condus la insuficienţa inimii. Tratarea corectă a maladiilor de pornire în anumite stadii, dar nu avansate ale insuficienţei cardiace, acest necaz poate fi chiar reversibil, adică poate să facă un pas înapoi. Dacă se tratează din timp, corect şi conştiincios, boala de bază producătoare a insuficienţei cardiace, instalarea acestei maladii grele poate fi întârziată.

De exemplu, atunci când infarctul a dus la insuficienţa cardiacă e bine să se facă acea vascularizare a inimii. Cu alte cuvinte, bolnavului de infarct este necesar să i se monteze unul sau mai multe by-pass-uri, adică bisturiul chirurgului cardiac să planteze un vas în paralel cu drumul înfundat. Sau în cazuri de proastă irigare cu sânge, dar nu atât de extinsă, se poate îmbunătăţi curgerea sângelui în mod nechirurgical, prin aşa-zisa cardiologie intervenţională.

Se pătrunde pe vase cu o sondă dotată cu un balonaş care se umflă în locul unde cheagul a stricat curgerea sângelui şi, astfel, cheagul se sparge, iar în locul respectiv, tot prin sondă, se montează un stent, adică un manşon care ţine vasul dilatat. Când se ajunge la insuficienţă cardiacă din cauza hipetrensiunii arteriale, bolnavul trebuie să-şi înghită zilnic şi fără abatere medicamente contra tensiunii. Când de vină pentru insuficienţă sunt aritmiile, trebuie să se stabilească o terapie corectă de menţinere a unui ritm normal al inimii.

Când hipertiroidia conduce la insuficienţă cardiacă, se prescrie un tratament cu medicamente de temperare, de inhibare a funcţiei tiroidei, pentru a nu fabrica hormoni tiroidieni în exces. Deci fiecare bolnav de insuficienţă cardiacă trebuie să aibă propriul tratament corespunzător bolilor anexe, al bolilor ce au dus la insuficienţă, iar controlul lui trebuie făcut la trei luni.

Şi fiindcă s-a vorbit că unul dintre motivele instalării insuficienţei cardiace este hipertensiunea, să mai clarificăm nişte vorbe care umblă în rândul populaţiei. Se spune că aşa-zisa hipertensiune oscilantă este mai periculoasă decât hipertensiunea mare şi constantă. Ei bine, medicina modernă contrazice această teorie. Şi anume, hipertensiunea oscilantă este o fază de început a bolii hipertensive, când tensiunea mare nu s-a stabilizat. Din hipertensiune oscilantă prost tratată se ajunge la acea agravare, care nu mai face faţă nivelului tensiunii la valori ridicate.

Şi o altă idee care umblă în rândul oamenilor este aceea că unii fac preinfarct. Cardiologia modernă respinge azi această denumire, precizând că preinfarctul este de fapt stadiul dureros al cardiopatiei ischemice, adică stadiul avansat de angină pectorală cu fenomene dureroase în piept.

SINDROM
Insuficienţa cardiacă nu e o boală în sine, ci un sindrom, adică o asociere de semne şi simptome ce aparţin altor boli. Ca un pacient să fi ajuns la insuficienţă cardiacă trebuie să fi avut neapărat o altă boală, cum ar fi cardiopatie cronică, valvulopatie (boala valvelor inimii), infarct, o tulburare a ritmului inimii, hipertensiune, infiltrarea muşchiului inimii cu alte substanţe. Pentru a ajunge în faza de insuficienţă cardiacă, unii au pornit de la hipertiroidism, adică o secreţie prea mare a glandei tiroide, care a dus la un ritm mare al bătăilor inimii şi apoi la insuficienţă cardiacă.