x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Covasna - Colectă pentru un incubator

Covasna - Colectă pentru un incubator

de Magda Colgiu    |    14 Apr 2010   •   00:00

Crucea Roşie Covasna a demarat o campanie de strângere de fonduri în vederea achiziţionării unui incubator portabil destinat copiilor născuţi prematur.  Ideea campaniei a aparţinut unui covăsnean a cărui soţie a născut recent un copil prematur.  "În ianuarie soţia mea a născut un copil de 6,2 săptămâni, care cântărea un kilogram. A trebuit să îl ducem la un spital din alt judeţ, dar pentru că în Covasna nu există un incubator mobil a fost trimis un elicopter de la SMURD Târgu-Mureş. Noi am avut noroc, dar nu toată lumea are, aşa că am promis că voi încerca să adun bani pentru un astfel de aparat", a explicat bărbatul motivele care l-au determinat să se implice în această acţiune.  Un astfel de incubator costă în jur de 60.000 de euro, iar el s-a oferit să doneze primii 3.000 de euro.  
 Potrivit statisticilor, din 20 de copii unul este născut prematur.  
 Persoanele care vor să contribuie la această campanie pot face donaţii în contul RO 14 RNCB 0124 0380 2054 0001, cu menţiunea "donaţie pentru incubator" sau la sediul Crucii Roşii din municipiul Sfântu Gheorghe.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă