x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Creierului ii plac sarutarile

Creierului ii plac sarutarile

13 Feb 2005   •   00:00

Tuturor ne plac surprizele. Creierul reactioneaza la acestea prin impulsuri de placere. Pe langa surprize, centrul placerii din creier este activat si de sarut, imbratisari sau sex.

GEORGETA LICSANDRU

RELAXARE. Gesturile tandre ajuta organismul sa inlature emotiile negative
Un grup de cercetatori de la Emory University si Baylor College of Medicine (SUA) a intreprins un studiu pe tema placerilor. Subiectii au fost pusi sa bea suc de mere sau apa, in acest timp fiindu-le "scanat" creierul prin rezonanta magnetica. In toate cazurile a fost activata zona creierului numita centrul placerii. Aceasta zona este de regula activa atunci cand se consuma narcotice, alcool sau se petrece o surpriza placuta. Cercetatorii au aratat ca activarea acestui nucleu nu este legata de preferintele personale: nu conteaza daca subiectii au baut apa sau suc, zona a fost activata. Concluzia studiului a fost ca creierul nostru prefera placerile neasteptate celor programate.

SARUTUL. Centrul placerii este activat si in cazul sarutului. Cercetatorii de la Institutul Quence (SUA) au demonstrat ca acest act nu este numai placut, ci si folositor. Acesta a fost unicul experiment din lume care le-a produs subiectilor numai emotii pozitive. Sarutul influenteaza favorabil somnul: cei care se saruta cateva minute inainte de culcare adorm mai repede si mai usor si uita neplacerile pe care le-au avut in timpul zilei. In timpul sarutului are loc de asemenea o stabilizare a tensiunii arteriale, organismul relaxandu-se. Potrivit cercetatorilor, sarutul este de ajutor si in mentinerea sanatatii cavitatii bucale. In timpul sarutului este secretata o cantitate mai mare de saliva, care previne cariile.

MANGAIERILE. Chiar si imbratisarile si mangaierile sunt folositoare pentru o buna activitate a sistemului nervos. Fie ca ne imbratisam cu persoane de sex opus, cu rude sau prieteni, aceste acte ajuta organismul sa inlature emotiile negative. In ceea ce priveste sexul, un alt act care stimuleaza centrul placerii, cercetatorii cehi sustin ca acesta poate fi considerat un medicament universal. In timpul actului sexual, organismul uita de toate senzatiile de durere, in ciuda activitatii intense a muschiului cardiac. Dispar de asemenea durerile de spate, de cap, scad in intensitate durerile de stomac.

A FI INDRAGOSTIT
Psihologul britanic Frank Tallis afirma ca "a fi indragostit poate fi o boala care sa puna in pericol viata". Cumpararea cadourilor scumpe in apropierea zilei de Sfantul Valentin, asteptarea chinuitoare a unui telefon sau scrisori, starea de buna dispozitie sau, dimpotriva, depresia, ideile obsedante, insomnia, toate acestea sunt simptomele unei tulburari psihice care poarta numele de "a fi indragostit". Insa nici un medic nu isi trimite pacientii la psihiatru pentru ca sufera in dragoste.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă