x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum ajunge glicemia primă balerină?

Cum ajunge glicemia primă balerină?

de Florin Condurateanu    |    01 Noi 2010   •   00:00
Cum ajunge glicemia primă balerină?
Sursa foto: /Thinkstock
Aproximativ 90% dintre obezi sunt diabetici nedescoperiţi
Viclenia diabetului constă în faptul că nu-şi anunţă prezenţa prin unele semne clare. Boala diabetică îl macină pe suferind pe tăcute, îl ruinează pe la spate şi apar simptome abia când diabetul a atins faza complicaţiilor. Diabeticul îşi poate pierde un picior, nu-i mai funcţionează rinichii, orbeşte. În aceste etape avansate, se poate întâmpla ca diabetul să se fi instaurat chiar cu 10 ani în urmă.

Diabetul se poate defini pe înţelesul omului de pe "zebră" ca o glicemie prea mare în sânge. Concret, glicemia normală pe nemâncate, dimineaţa este 65-110. La o oră după masă, se acceptă o glicemie de 180, dar după două ore de la mâncat glicemia trebuie să scadă la 120.

De ce se află prea mult "dulce" în sânge? Una dintre cauze este funcţionarea defectuoasă a pancreasului, mai exact a acelei porţiuni cu celule beta, care nu mai fabrică destulă insulină pentru a "neutra­liza" glucoza din sânge.

Dar mai există o cauză a diabetului, şi anume o rezistenţă a celulelor la insulină. În mod normal, glucoza trebuie să pătrundă în interiorul celulei şi să producă energie. La diabetic apare o rezistenţă a celulei de a lăsa să pătrundă glucoza în mecanismele interne celulare şi atunci glucoza rămâne în circuitul sanguin. Astfel se "înstăpâneşte" diabetul. Cazul din urmă se aplică mai ales obezilor, care se îmbolnăvesc de diabetul care nu este dependent de insulină.

Aceşti diabetici se tratează cu pilule luate zilnic care ajută la mai buna gestionare a glucozei în orga­nism. Când însă s-au deteriorat toate celulele beta din pancreas şi nu se mai secretă insulină, suferindul este tratat cu insulină.

Dar diabeticii trebuie să se conformeze şi altor pârghii de ţinere la punct a diabetului. Pe lângă pilule sau injecţii cu insulină, diabeticul trebuie să respecte un anume regim alimentar cu carbohidraţi limitaţi de medic. Suferindul trebuie să facă mişcare zilnic pentru a "arde" glucoza din sânge. E cazul să se ştie că 90% din obezi sunt diabetici nedescoperiţi. O altă precizare, 90% din diabetici au şi grăsimi multe în sânge, astfel că sunt mai predispuşi infarcturilor şi accidentelor vascular cerebrale.

De asemenea, pe ei îi macină în fiecare moment ateroscleroza. Şi un alt vicleşug, bolnavul de diabet face infarct mai puţin zgomotos, cu dureri mai mici, însă riscul de moarte sau de recidivă este cu atât mai ridicat.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă