Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Dă-mi niţică valeriană, Ţaţo, că a început să mă alerge de nebună inima!" Cam aşa se zborşea gaiţa-şefă la "cicălitoarele adjuncte" în piesa genială "Gaiţele". Se văicărea gaiţa-şefă că inima i-a luat-o la galop, că are palpitaţii sau, cum spun medicii, are tahicardie paroxistică. O sumedenie de oameni au tulburări de ritm ale inimii. În bolile de tulburare de ritm se încadrează şi tahicardiile paroxistice, şi fibrilaţiile, şi flaterul, şi aritmiile rapide, care pot fi atriale sau ventriculare.
Aritmiile ventriculare pot duce şi la stop cardiac, fiindcă în nebunia vitezei cu care bat în camerele inimii numite ventricule e de fapt o viermuială, care nu mai permite pomparea sângelui. Totuşi, ştiinţa spune că, probabil, nu există om care de-a lungul vieţii să nu fi avut extrasistole. Aceste extrasistole înseamnă o bătaie în plus a inimii, fiind extrasistole ventriculare. Nişte cercetători americani au avut curiozitatea să testeze ritmurile inimii la câteva mii de studenţi în perioada examenelor. Cercetătorii au constatat că 90% aveau extrasistole, adică acea bătaie în plus. Nu toţi 90% erau cardiaci, dar plusul de bătăi ale inimii provenea din stările de emoţie. Tocmai de aceea, extrasistolele pot avea o cauză cardiacă, dar şi o cauză necardiacă.
Revenind la extraordinara piesă "Gaiţele", madam Aneta Duduianu, gaiţa-şefă, avea palpitaţii şi fiindcă turnase prea multe ceşti de cafea pe gâtlej. Interesantă a fost schimbarea de optică a medicilor asupra cafelei. Exista o vreme în care cafeaua se afla pe cea mai neagră listă. Cafeaua era hulită că ne îmbolnăveşte inima, aflându-se pe banca acuzaţilor alături de ţigări. Cu timpul, medicii au îndreptat o privire mai indulgentă asupra cafelei, permiţând omului să bea cafele. Dar atunci când simte că inima a luat-o la alergare, e pragul unde trebuie să oprească băutul de cafea.
Revenind la bolile de ritm ale inimii, tratamentele sunt de două feluri: cu medicamente sau cu tratamente intervenţionale. Este spectaculoasă terapia intervenţională numită ablaţie, care se face în aritmii grave, neţinute în frâu de medicamente. Se pătrunde în inimă cu un fel de sondă. Simplificând, să ne imaginăm că medicul declanşează nişte curenţi de înaltă frecvenţă topind, anulând anumite circuite anormale ce apar la bolnavii de inimă mai ales în atriul drept. Aceşti curenţi de înaltă frecvenţă întrerup aceste căi anormale prin care sunt stimulate bătăile dezordonate şi numeroase ale inimi.
Şi fiindcă este vorba de terapii intervenţionale, în tulburările gave de ritm cardiac se foloseşte şi aparatul numit defribrilator. Prin defribrilator se dă drumul la curenţi electrici care, practic, opresc inima câteva secunde şi o reprogramează, o resetează, ea pornind apoi în ritmul normal. Acest defribrilator salvează multe vieţi. Tocmai de aceea, în multe ţări bogate, care au multe avioane în aeroporturi, există defribrilatoare pentru oamenii care intră în aritmii grave şi intervenţia imediată cu această resetare prin curenţi electrici întoarce de la moarte mulţi bolnavi.
Să menţionăm şi câteva medicamente folosite în aritmii. Unul dintre medicamente este cordaronul pentru atacurile de fribrilaţie, dar şi pentru profilaxia crizelor de aritmie. Alt medicament este sotalolul, dar şi rytmonormul, ambele administrate sub supravegherea medicilor. Dacă pulsul a ajuns la 50-55 înseamnă că bolnavul cardiac are o concentraţie bună de cordaron în corp în urma tratamentului lung cu acest medicament. Dar tratamentul trebuie să ţină cont nu numai de boala aritmică, ci şi de boala cardiacă. Cordaronul are iod şi trebuie să se aibă grijă să nu dea tulburări ale tiroidei, care după câteva luni poate avea tulburări de funcţionare.
Extrasistolele, tulburările de ritm rapid, pot fi date şi de hipertiroidie, fiindcă hormonii în plus secretaţi de tiroidă acţionează ca un bici asupra inimii. Deci trebuie tratată şi hipertiroidia. Dacă boala aritmică nu e dată de tiroidă, tulburarea de ritm trebuie căutată şi într-o boală cardiacă, a valvelor, a pericardului (foiţa ce acoperă inima). Trebuie investigată şi cardiopatia ischemică. Periodic, trebuie să se facă un control al inimii. Cine nu e cardiac trebuie să-şi facă un control anual, dar peste vârsta de 40 de ani sunt necesare două controale pe an. Bolnavii de inimă fac control în ritmul dictat de medicul curant.
De multe ori unii pacienţi cu tulburări de ritm nu pot fi scoşi din starea de fibrilaţie, de bătăi multe ale inimi. Şi atunci, în mod voit, ei sunt lăsaţi într-o fibrilaţie permanentă. Şi iau un medicament ce răreşte bătăile de la 140-160 la 70-80. În paralel se prescriu şi alte medicamente anticoagulante, fiindcă cheagurile de sânge sunt cea mai severă complicaţie. Sângele bălteşte şi acolo apare pericolul de cheaguri ce pot lua drumul creierului.
Când bătăile inimii sunt dese, inima nu mai are timp să se umple cu sânge şi debitul sanguin scade, aşa că tensiunea se prăbuşeşte şi atunci se intervine cu defribrilatorul electric. Dar scoaterea din fibrilaţie, din ritm rapid se poate face şi cu medicamente. Toate aceste terapii se fac numai la spital, cu monitorizare pacientului, căci fără supraveghere se ajunge la fibrilaţia ventriculară, cea mai periculoasă, cu risc mare de stop cardiac.
După ce a explicat toate acestea medicul primar Gabriel Tatu Chiţoiu, şeful departamentului de intervenţie coronariană de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, subliniază că boala numită cardiopatie ischemică e o cauză frecventă a tulburărilor de ritm, fiindcă porţiuni de inimă nu sunt destul de hrănite cu sânge, din pricina depunerilor de grăsimi pe vasele care-şi micşorează secţiunea de curgere a sângelui.
