x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei De unde vine obezitatea

De unde vine obezitatea

de Magda Marincovici    |    29 Dec 2010   •   18:08

O anchetă efec­tuată de Universita­tea Oxford de­monstrea­ză că britani­ce­le iau în greutate, în me­die, 5,4 ki­­­lo­grame în aproximativ 14 ani, iar bri­­tanicii, 7,7 kilograme. Ancheta privitoare la greutatea britanicilor s-a derulat între 1986 şi 2000. Peter Scarborough, autorul studiului, explică acest fenomen prin faptul că acti­vităţile profesionale desfăşurate de bărbaţi presupun ore multe de muncă la birou, în faţa unui mo­nitor. În privinţa femeilor, Peter Scarborough consideră că, pe lângă sedentarism, kilogramele se adună şi din cauza alimentaţiei dezechilibrate, bogată în grăsimi şi dulciuri.

Depăşirea greutăţii normale la femei este consecinţa excesului alimentar, în timp ce, la bărbaţi, kilogramele în plus sunt puse pe seama lipsei de exerciţii fizice. Astfel, repartiţia este: 4,7 kilograme în plus din cauza alimentaţiei şi 3 kilograme în plus din cauza sedentarismului. Pe de altă parte, Fundaţia britanică pentru sănă­ta­tea inimii şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa efectelor dezastruoase ale supraponderalităţii şi obezităţii asupra corpului nostru, dar mai ales asupra sistemului cardiovascular. De asemenea, specialiştii pun în legătură directă creşterea în greutate cu prevalenţa îngrijorătoare a diabetului.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei