x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Durerea şi cancerul

Durerea şi cancerul

de Magda Marincovici    |    20 Oct 2008   •   00:00
Durerea şi cancerul

20 octombrie 2008, Ziua Mondială contra Durerii, este consacrată în acest an durerii şi cancerului. Potrivit studiilor recente, durerile sunt prezente în cazul a aproximativ 64% dintre pacienţii trataţi pentru o formă de cancer avansat.

Conferenţiar doctor Lucian Miron, medic primar oncolog, vicepreşedintele Societăţii Române de Algezie, spune că, “în mod paradoxal, cancerul nu este o boală dureroasă. Dacă ar fi dureroasă, ar putea fi diagnosticată în stadii incipiente. În cancer, durerea intervine în faze avansate şi atunci este atroce”. Vestea bună este că, în momentul de faţă, există un arsenal diversificat de medicamente contra durerii. Dar ele trebuie administrate în mod diferit de la bolnav la bolnav. Durerea este un capitol al medicinei paliative, cea care se ocupă de pacienţii aflaţi în faze terminale.

Conf. dr Lucian Miron atrage atenţia asupra necesităţii tratării durerii, deoarece ea antrenează suferinţa pacientului, agravarea bolii prin afectarea releelor neurologice. O misiune decisivă în tratarea durerii revine medicului de medicină generală. Acesta ar trebui să aibă cunoştinţe temeinice de tratare a durerii. Deşi există, s-au diversificat terapiile anticancer, totuşi ele sunt administrate tardiv, avertizează conf. dr Miron. Sunt dureri ca urmare a unor complicaţii, a unor investigaţii necesare punerii unui diagnostic (endoscopie, biopsie), ca efect secundar al unor tratamente. Dar indiferent de cauză, durerea alterează în mod substanţial calitatea vieţii pacienţilor, spune conf. dr Lucian Miron.

 
CREŞTERE ALARMANTĂ
“Se poate estima cu destulă acurateţe o creştere cu aproximativ 2.000 de cazuri noi pe an pentru următorii ani. De asemenea, se estimează o creştere de la 40.477 cazuri nou-diagnosticate în 1994 la 68.317 de cazuri nou-depistate în 2011, o creştere cu 67,77%”, semnalează profesorul doctor  Florin Bădulescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul provoacă aproximativ 12,5% decese, depăşind numărul total al deceselor cauzate de SIDA, TBC şi malarie.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă