Durerea vulvară

Durerea vulvară cronică sau vulvodinia a intrat relativ recent în atenţia lumii medicale, pentru că în deceniile trecute era considerată o raritate, o patologie minoră sau deseori o mistificare. În realitate, s-a demonstrat că, de fapt, vulvodinia e o problemă de sănătate destul de frecventă, care afectează aproximativ 16% dintre femei cel puţin o dată pe parcursul vieţii lor. Din păcate, studiile arată că mai puţin de jumătate dintre ele se adresează medicului, ceea ce a condus la o apreciere eronată a amplorii simptomului.

Localizare
Durerea este cronică, persistând mai multe luni (cel puţin trei) sau chiar ani, în unele cazuri  dispărând spontan. Se localizează la organele genitale externe (clitoris, labii sau vestibulul vaginal - porţiunea de la intrarea vaginului). Durerea este constantă sau intermitentă, este generalizată sau limitată la anumite zone sau puncte, este declanşată sau agravată de atingere, presiune (de exemplu activităţi sportive, sex, inserarea unui tampon vaginal). Durerea poate iradia spre coapsă sau fese şi este percepută ca o senzaţie de arsură (cel mai frecvent), înţepătură, iritaţie, pulsaţie, mâncărime etc. În timp, ea ajunge să limiteze drastic viaţa femeii, împiedicând-o să stea pe scaun, să facă sport (ciclism, călărie), să meargă, în esenţă să muncească, să socializeze, să aibă o viaţă sexuală normală. Zona genitală are aspect normal sau este uşor inflamată. Nu există alte simptome dermatologice sau ginecologice, deşi  uneori apar urinări frecvente sau constipaţie.

Leziuni ale nervilor
Etiologia simptomului este încă neprecizată. Se incriminează leziuni ale nervilor locali, prin iritaţie, traumatisme, afecţiuni cronice cu neuropatie, cum ar fi diabetul zaharat. În trecutul medical al pacientelor apar frecvent infecţii vaginale (în special cu fungi, herpes, HPV) sau abuzuri sexuale, fără însă ca ele să fie prezente în momentul declanşării durerii. Pe de altă parte, se incriminează un răspuns anormal la infecţii sau tratamente cronice cu antibiotice, cu determinare posibil genetică, tradusă printr-o inflamaţie cronică, ce poate fi evidenţiată prin examen bioptic. De asemenea, mai pot fi implicate: spasme ale musculaturii pelvine, modificări hormonale (în special estrogenice, asociate de obicei menopauzei) sau reacţii alergice la produse igienice: săpunuri, geluri, spermicide, lubrifianţi, tampoane etc.

Tratament
Diagnosticul nu poate fi precizat cu uşurinţă, el fiind mai degrabă unul de excludere, astfel încât pacienta trebuie să fie pregătită pentru investigaţii ce se pot prelungi, la ginecolog sau la dermatolog. Dar, mai ales, trebuie să fie conştientă că, din păcate, progresul terapeutic este lent, asociind diferite tehnici sau modalităţi nespecifice de tratament, pentru că nu există o conduită ferm stabilită. Se pot folosi doze mici de antidepresive triciclice sau anticonvulsivante, pentru ameliorarea durerii, şi antihistaminice dacă există prurit. În ultimii ani, s-au folosit antiinflamatoare nesteroidiene de tip inhibitori COX-2 sau chiar injecţii cu interferon. Local se pot aplica unguente cu: lidocaină (un anestezic ce se poate folosi cu o jumătate de oră înainte de actul sexual), corticosteroizi, estrogeni, nitroglicerină sau se pot face infiltraţii cu lidocaină şi steroizi.

Terapia include exerciţii fizice de întărire a musculaturii pelvine (pentru combaterea spasmului), stimularea electrică transcutanată a nervilor, aplicarea de ultrasunete etc. În cazurile rebele la tratament se poate îndepărta chirurgical zona dureroasă. 

Unele măsuri igieno-comportamentale pot contribui şi ele la ameliorarea durerilor. Astfel,  trebuie evitate băile fierbinţi sau piscinele (din cauza conţinutului mare de clor), aplicându-se local în schimb comprese reci. Produsele igienice folosite trebuie să fie cât mai simple, fără parfum. Trebuie evitate spermicidele, lubrifianţii, cremele sau loţiunile locale, preferându-se un săpun sau gel clar cu pH neutru. Lenjeria trebuie să fie din bumbac şi trebuie spălată cu detergenţi ecologici, fără înălbitori sau balsam. Tampoanele trebuie să fie, de asemenea, din bumbac, iar hârtia igienică moale şi necolorată (albă). În general, îngrijirile excesive (unele femei dezvoltă o obsesie în acest sens) trebuie evitate, deoarece pot spori iritaţia. Se indică spălarea, clătirea cu multă apă şi uscarea atentă a zonei genitale după contact sexual şi micţiune. Unele alimente (ciocolată, nuci, leguminoase etc.) pot face urina iritantă, de aceea trebuie evitate. Hainele trebuie să fie largi, din materiale naturale. Femeia nu trebuie să evite activităţile sportive, tipul sau intensitatea acestora trebuie însă adaptate situaţiei.

FĂRĂ CAUZE. Durerea vulvară se referă la o durere cronică, fără existenţa unor cauze precise, evidente: infecţii, traumatisme, tumori, afecţiuni dermatologice locale. De asemenea, durerea vulvară, respectiv durerea cronică, apare fără asocierea unor leziuni aparente: ulceraţii, secreţii.

FRUSTRANT. Deseori femeile cu durere vulvară erau expediate rapid ca suferind de dureri închipuite, ceea ce era frustrant şi descurajant. Pe de altă parte, multe femei evitau să discute această problemă cu medicul, din pudoare sau din lipsă de valorizare a propriei sănătăţi, preferând să-şi  îndure stoic suferinţa.