Dureri abdominale, balonări, tulburări intestinale şi de tranzit... Aceste stări frecvente şi neplăcute pot fi controlate cu ajutorul unei plante medicinale:
Mentha piperita sau izma bună. Specialiştii spun că este o bună soluţie in cazurile de tulburări digestive, extrem de frecvente atăt la copii, căt şi la adulţi. Fitoterapeuţii mai susţin că această plantă trebuie mai bine cunoscută şi folosită ca remediu. Â
Principalul atu al acestei plante este uleiul esenţial, extrem de eficient in dureri abdominale, balonări şi diaree la persoanele care suferă de sindromul intestin iritabil. Acest sindrom se manifestă diferit de la un individ la altul. El se caracterizează prin episoade de diaree, de constipaţie sau de alternanţă a celor două episoade, insoţite de balonări, crampe, flatulenţă.
Infuzia de mentă, care conservă uleiul esenţial, este, de asemenea, indicată, pentru că nu prezintă efecte nedorite. Ceea ce nu este valabil in cazul altor plante, cum ar fi anasonul stelat sau roiniţa. Pentru a evita efectele nedorite, specialiştii precizează că trebuie administrate numai sub formă de infuzie, temporar şi in cantităţi rezonabile.