x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Imunitatea şi ateroscleroza

Imunitatea şi ateroscleroza

de Magda Marincovici    |    26 Iul 2010   •   00:00

Ateroscleroza sau acumularea de plăci de aterom pe pereţii arterelor este punctul de plecare a numeroase boli cardiovasculare. Deşi limfocitele B ale sistemului imunitar erau considerate până acum elemente de protecţie contra plăcilor de aterom, cercetătorii francezi resping această ipoteză. Ateroscleroza este o boală inflamatorie a arterelor provocată de mai mulţi factori, în special, de creşterea nivelului de colesterol, sub formă de plăci de aterom. Ruptura acestor plăci este la originea majorităţii bolilor cardiovasculare, cum ar fi infarctele sau accidentele vasculare cerebrale.

Aceste patologii sunt prima cauză de mortalitate în multe ţări UE. Este foarte important să fie depistaţi pacienţii cu risc şi de a înţelege modul de evoluţie a acestor boli pentru a le preveni şi a le trata eficient. Răspunsul imunitar, diferit de la persoană la persoană, joacă un rol important în dezvoltarea acestor plăci şi, deci, în apariţia complicaţiilor.

Până acum, s-a considerat că limfocitele B ar limita acest pericol. Dar cercetătorii francezi susţin că dirijarea anticorpilor în direcţia limfocitelor B antrenează o reducere de aproximativ 96% a acestora. Ceea ce limitează semnificativ dezvoltarea aterosclerozei. Acest anticorp este extrem de eficient în cazul bărbaţilor, în tratamentul unor boli inflamatorii. Efectul protector este datorat diminuării secreţiei unui hormon al sistemului imunitar, inferferon gamma, care favorizează apariţia aterosclerozei şi creşterea secreţiei de interleukina-17, hormon protector. Astfel, tratamentele contra limfocitelor administrate pacienţilor cu boli inflamatorii ca lupus sau poliartrită reumatoidă ar putea să reducă riscul unor afecţiuni cardiovasculare.

×
Subiecte în articol: special viaţă sănătoasă observator