x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Masa de Paşte, terapie de familie

Masa de Paşte, terapie de familie

de Steluta Indrei    |    20 Apr 2011   •   18:32
Masa de Paşte, terapie de familie
Sursa foto: /Thinkstock
161949-think-stock-99224996.jpgPetreceţi Paştele împreună cu cei dragi: copii, părinţi, bunici, rude. Este recomandarea psihologului Ştefania D. Niţă, preşedintele Asociaţiei Ro­mâ­ne de Psihanaliză de Cuplu şi Familie.

Cel mai important beneficiu pe care ni-l aduce masa luată în familie este hrănirea sufletească. Ouăle roşii, pasca, drobul şi friptura de miel aflate pe masa de Paşte nu ne hrănesc doar din punct de vedere fiziologic, ci ne asigură şi hrana spi­rituală atunci când sunt împărţite cu cei dragi. "Hrana spirituală înseamnă a dărui şi a primi iubire, sentimente de bucurie, apropiere, căldură, pe care le resimţim de fiecare dată când se reuneşte toată familia", consideră Ştefania D. Niţă.

Dincolo de actul de a mânca împreună, sunt importante emoţiile, trăirile, starea de mulţumire, relaxarea, energia pozitivă pe care le resimţim când petrecem Paştele în familie. În opinia psihologului Ştefania D. Niţă, reunirea copiilor, părinţilor, bunicilor în jurul mesei de Paşte este şi un obicei prin care se păstrează şi se transmit tradiţiile, ori­ginile, cultura familiei. 

Petrecerea Sărbătorilor Pascale în familie este, de asemenea, un prilej de a le vorbi copiilor despre semnificaţia Învierii Domnului, de a-i învăţa că mai presus de bomboanele de la Iepuraş, cozonac şi ouă roşii se află această semnificaţie. Pentru a nu-i dezamăgi, este bine să le oferim un cadou din partea Iepuraşului (creaţie a societăţii moderne), dar trebuie să le amintim adevărata însemnătate a Paştelui.

Masa în familie înseamnă un permanent schimb de opinii. Este unul dintre momentele în care membrii familiei comunică foarte mult. Iar de obicei în astfel de situaţii apar şi discuţii în contradictoriu. Dar la o masă specială, aşa cum este cea de Paşte, este bine să facem o convenţie cu cei dragi, astfel încât să nu deschidem discuţii despre subiecte sensibile şi să nu căutăm motiv de ceartă, ne sfătuieşte Ştefania D. Niţă.

Este bine să evităm a le ordona copiilor să mănânce tot din farfurie sau a-i face reproşuri unuia dintre membrii familiei. Psihologul ne recomandă să încercăm pe cât posibil să dedicăm câteva minute fiecărei persoane din familie, să ne jucăm cu cei mici, să îi ascultăm pe cei mari, să facem din masa de Paşte un moment plăcut pe care dorim să-l repetăm ori de câte ori avem ocazia.

De ştiut
● O cană de ceai de hamei îm­bu­nă­tăţeşte digestia şi previne ba­lo­na­rea, după o masă copioasă. Pentru aceasta lăsaţi la infuzat, aproxi­ma­tiv un minut, o lingură de co­nuri de hamei în 300 ml de apă clo­cotită. Dacă gustul nu vă e pe plac, îndulciţi ceaiul cu puţină mie­re, vă sfătuieşte Cristina Bălă­nes­­cu, medic primar medicină ge­ne­rală, cu competenţă în terapii complementare

● Oregno şi sora lui măghiranul sunt condimente, dar şi ceaiuri. Din cele două plante puteţi pregăti infuzii extrem de eficiente în cazul tulburărilor digestive provocate de mesele îmbelşugate. Bună parte din aceste calităţi terapeutice se păstrează şi în calitatea lor de condimente.

● Prof. dr. Alexandru Oproiu atra­ge atenţia asupra pericolului pe care-l reprezintă trifermentul luat fără recomandarea medicului. Acest medicament este în gene­ral, dar mai ales în perioada săr­bă­to­rilor soluţia pentru orice disconfort digestiv. Prof. Oproiu spune că me­d­icamentul se ia la finalul me­se­lor, când este neutralizată se­cre­ţia gastrică acidă şi enzimele pan­creatice nu sunt inactivate de aci­ditate. Abuzul ca şi nerespec­tarea modului de administrare pot să provoace probleme severe. 

● Săriţi peste mese, nu peste sport, ne recomandă medicul Sebastian Dia­conescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recupe­rare, Medicină Fizică şi Balneologie, persoanelor care ţin la siluetă chiar în perioada Pascală. Cum? Faceţi zilnic 3.000 de paşi. Şi dacă sunteţi plecaţi şi nu mai mergeţi la sala de sport, faceţi, în fiecare di­mi­neaţă, o jumătate de oră de exer­ciţii fizice. Concret: joggingul sau plimbatul cu rolele. Elimină caloriile şi stresul.

×