x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Menajaţi splina!

Menajaţi splina!

de Florin Condurateanu    |    01 Feb 2010   •   00:00

"Aoleu, băieţelul meu s-a zbenguit toată ziua şi a alergat până îl doare splina!" Aşa se vaită câte o mamă şi îngrijorarea ei are un sâmbure de adevăr.

După un efort mai mare la joacă, sângele circulă mai iute şi se strânge în splină mai mult decât în mod obişnuit, apărând dureri. În felul acesta se dovedeşte că nu toţi oamenii fac greşeala de a considera că splina face parte din aparatul digestiv. Că ea ar fi "colegă" cu stomacul, intestinele, vezica biliară, pancreasul, ficatul, esofagul.

Deşi se află în abdomen, în partea superioară din stânga, splina nu face parte din aparatul digestiv. Ea are o mulţime de roluri, dar altele care nu se referă la mâncare şi asimilaţie. Explică rolul acestui organ important prof. dr Mircea Beuran, excelentul chirurg care conduce clinica de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Floreasca. Splina are 12 cm lungime, 7 cm lăţime, 4 cm grosime şi s-ar asemăna ca formă cu o boabă de cafea.

Splina este compusă 80% din aşa-zisa pulpă roşie, brăzdată de vase sangvine şi restul este pulpă albă, ţesut reprezentând un ganglion. Splina aparţine sistemului limfatic. Şi fiindcă tot este perioada când se vorbeşte de vaccinări, unui om căruia i s-a scos splina degeaba i se mai fac vaccinuri. Tocmai de aceea, chirurgia modernă caută să nu mai îndepărteze splina, ci să o conserve. Dacă traumatismele au lovit-o grav sau bolile splinice au afectat adânc se încearcă măcar păstrarea a 40% din splină, iar dacă dezastrul cere scoaterea splinei trebuie reimplantată o porţiune construită din cuburi tăiate din splina veche.

Care sunt funcţiile splinei? În primul rând, ea are o funcţie importantă în imunitate. Splina ajută organismul să-şi fabrice factori de apărare în lupta cu bacteriile, de exemplu. Cei care nu mai au splină trebuie să se ferească de infecţii. Pentru ei, acestea constituind mari pericole.
Alte amănunte, în articolul următor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă