x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Miracol: Extrauterină la termen

Miracol: Extrauterină la termen

de Magda Marincovici    |    31 Mai 2008   •   00:00

Un medic australian a calificat drept miracol venirea pe lume a unei fetiţe în urma unei sarcini extraute­rine, dezvoltată în ovarul drept şi dusă în mod excepţional la termen

Un medic australian a calificat drept miracol venirea pe lume a unei fetiţe în urma unei sarcini extraute­rine, dezvoltată în ovarul drept şi dusă în mod excepţional la termen. Durga Thangarajah a venit pe lume prin cezariană la Clinica Darwin din Sydney, peretele ovarului drept al mamei fiind subţire ca hîrtia, a declarat medicul ginecolog Andrew Miller. Medicul, care participă la peste 520 de naşteri pe an, a subliniat că şansele ca un făt să se poată dezvolta într-un ovar – şi nu în uter cum este normal – este de 1 la 40.000, iar probabilitatea ca sarcina să se finalizeze cu un copil viabil este practic nulă. Doctorul Miller a descoperit sarcina în timpul intervenţiei chirurgicale pentru extirparea unui fibrom.

Este într-adevăr o minune ca micuţa Durga să fie aici, a spuns medicul. Tatăl fetiţei, Ravi Thangarajah, în vîrstă de 40 de ani,  a mai precizat că soţia lui nu a ştiut nimic pînă în clipa în care şi-a revenit din anestezie.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă