x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Neirigarea creierului

Neirigarea creierului

de Florin Condurateanu    |    02 Mar 2010   •   00:00
Neirigarea creierului
Sursa foto: /Thinkstock

Teribile boli sunt cele încadrate în accidentul vascular cerebral. În România, acidentul vascular cerebral reprezintă prima cauză de moarte şi invaliditate, prin paralizie. Cele mai dese sunt accidentele vaselor din creier numite ischemice. În aceste cazuri, adică în 80% dintre aceste boli, se blochează un vas de alimentare cu sânge a creierului. Astfel, o porţiune din creier este nehrănită cu sânge şi moare.

În 20% dintre cazuri, situaţia este şi mai gravă: are loc o spargere a vaselor din creier cu inundarea neuronilor cu sânge şi în aceste hemoragii cerebrale salvarea bolnavilor este incertă.

Care sunt cauzele ce duc la instalarea unui accident vascular cerebral ischemic, respectiv prin insuficientă irigare cu sânge. La baza cauzelor stă ateroscleroza: blocarea vaselor spre creier cu grăsimile prea multe din sânge. Dar, iată, concret cele trei cauze de accident vascular cerebral ischemic.

În primul rând, de vină este un cheag ce a astupat o arteră ce duce sânge la creier. Aproximativ 80% din alimentarea cu sânge a creierului se face prin carotidele din faţă ale gâtului. Restul de 20% din sânge merge spre creier pe arterele de o parte şi de alta ale cefei. Deci, când un cheag a blocat aceste alimentări, poate apărea accidentul vascular cerebral.

A doua cauză este o embolie, adică o blocare a unui vas cu un cheag în zona inimii, care poate produce şi nealimentarea inimii, generând infarct, dar poate să devieze şi spre creier. Tocmai de aceea, pacientul cu accident vascular cerebral trebuie investigat şi la inimă de cardiologi.

A treia cauză este puţina alimentare cu sânge spre creier, adică hipocirculaţie din cauza îngustării treptate a arterelor. Cu timpul, hrănirea insuficientă cu sânge şi oxigen a creierului duce la demenţă senilă precoce, cu alte cuvinte sclerozarea, ramolismentul de la vârste nu foarte înaintate. Când testul Dopller indică îngustarea la doar 30% a vaselor de alimentare cu sânge a creierului trebuie făcută curăţenie şi deblocare pe aceste artere.

×
Subiecte în articol: neurologie