În premieră, medicamentul Crestor poate fi prescris adulţilor, cu scopul de a preveni bolile cardiovasculare, şi copiilor cu vârsta peste 10 ani cu dislipidemie mixtă şi hipercolesterolemie familială.
Această extindere de indicaţie a medicamentului a fost aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului în 19 ţări europene. Iniţial, medicamentul era prescris pacienţilor cu dislipidemie. În prezent, el este indicat la categorii de pacienţi cu diferite niveluri de risc cardiovascular.
La adulţi, riscul cardiovascular se calculează luând în considerare o serie de factori, hipercolesterolemia fiind prioritară. Depăşirea nivelului normal al colesterolului rău este frecvent asociată cu hipertensiunea, diabetul, obezitatea, sedentarismul, fumatul.
Prof. dr Marius Vintilă, vicepreşedinte al Societăţii de Cardiologie, spune că majoritatea pacienţilor cu infarct, cu accident vascular cerebral etc. se recrutează dintre persoanele care cumulează mai mulţi dintre aceşti factori, care nu excelează prin depăşirea valorilor normale.Tocmai acestei categorii de persoane, aflate la risc cardiovascular, le este indicat acest medicament cu scop preventiv. De asemenea, este primul medicament care asigură regresia ateromului.
Prof. dr Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, atrage atenţia asupra creşterii numărului copiilor cu hipercolesterolemie şi a necesităţii unui screening pentru stabilirea dimensiunii acestui fenomen. Medicamentul intervine acolo unde alte tratamente, exerciţiile fizice şi scăderea în greutate nu au dat rezultate.