Revista British Medical Jornal Open a publicat recent rezultatele unui studiu care demonstrează că majoritatea persoanelor complet paralizate se declară fericite. Studiul a fost efectuat de cercetători de la Spitalul din Nîmes şi de la Centrul Universitar din Liege. Ei au inclus în studiu pacienţi care fac parte din asociaţia franceză Alis, care se ocupă de persoanele cu sindromul locked. Acest sindrom, potrivit denumirii pe care o poartă, pune pacientul în situaţia de a nu se controla, de a fi prins ca într-o temniţă în propriul trup. El gândeşte, are emoţii, dar nu se poate mişca. Unii dintre ei au pri-vilegiul de a mişca globii oculari, cu ajutorul cărora încearcă să comunice cu cei din jur.
65 de pacienţi cu acest sindrom au acceptat să răspundă clipind din ochi unui chestionar. 28% au declarat că sunt nefericiţi, în schimb 72% au susţinut că sunt fericiţi. Doar 7% din pacienţi au transmis că, în condiţiile în care ar avea posibilitatea de a alege, ei ar opta pentru eutanasiere.
Majoritatea participanţilor care au recunoscut că sunt nefericiţi se aflau în primul an de la accident. Este pentru prima dată când un studiu de acest tip a putut fi efectuat, rezultatele lui fiind considerate argumente serioase într-o dezbatere având ca subiect euta-nasierea şi suicidul asistat în cazul pacienţilor aflaţi într-o stare apreciată fără speranţă.