Parkinson "tremură" în faţa vitaminei D

Nivelul de vitamina D din organism ar putea indica riscul unei persoane de a fi afectată de boala Parkinson, susţin cercetătorii finlandezi într-un studiu publicat în Archives of Neurology.

Autorii studiului au plecat de la ipoteza potrivit căreia boala Parkinson, boală neurologică cronică, localizată în zona sistemului nervos central şi responsabilă de tulburări motorii cu evoluţie progresivă, ar putea să fie consecinţa unei carenţe accentuate de vitamina D.

În opinia cercetătorilor finlandezi, lipsa acestei vitamine ar provoca o pierdere de neuroni, care au misiunea de a sintetiza dopamina pe care o folosesc ca neurotransmiţător. Pentru a colecta dovezile necesare susţinerii ipotezei, cercetătorii finlandezi au măsurat nivelul de vitamina D la 3.000 de persoane timp de doi ani. Apoi, aproximativ 30 de ani au monitorizat frecvenţa acestei boli la subiecţii incluşi în studiu. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că, atunci când scade nivelul de vitamina D, creşte riscul de a dezvolta boala Parkinson. Dar misiunea cercetătorilor finlandezi nu s-a terminat. Deoarece rămâne ca ei să explice mecanismele de acţiune ale vitaminei D şi să determine care este concentraţia sanguină optimă de vitamina D, astfel încât să prevină acest tip de boală neurologică. De asemenea, mai trebuie stabilit începând de la ce nivel se instalează riscul de toxicitate.

Boala Parkinson se particularizează prin scăderea cantităţii de dopamină la nivelul creierului. Dopamina este un neurotransmiţător esenţial în procesul de comunicare între celulele nervoase. Scăderea nivelului de dopamină generează o diminuare a coordonării între diferitele zone ale creierului care controlează muşchii scheletici. La ora actuală nu există un tratament care să vindece această boală, în schimb este posibilă întârzierea evoluţiei acesteia.
Vitamina D este preponderent liposolubilă (solubilă în grăsimi). Doar o mică parte din această vitamină provine de alimentaţie. Uleiul de peşte, ouăle, untul şi ficatul sunt alimente care reprezintă o sursă de vitamina D. Însă cea mai mare parte a necesarului de vitamina D este sintetizată de organismul omului plecând de la un derivat al colesterolului, sub acţiunea directă a razelor ultraviolete B. Astfel, chiar şi printr-o scurtă expunere la soare, reuşim să acoperim necesarul de vitamina D.

Această vitamină este implicată în absorbţia calciului şi a fosforului. Joacă un rol decisiv în procesul de mineralizare a sistemului osos. Ar putea, de asemenea, să contribuie la reducerea riscului de cancer, boli cardiovasculare şi a diabetului la pacientul adult, susţin autorii studiului apărut în Archives of Neurology.