x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Patologia erupţiei dentare

Patologia erupţiei dentare

20 Noi 2007   •   00:00
Patologia erupţiei dentare

Erupţia dentară reprezintă ultima etapă de formare a dinţilor, constituind un proces fiziologic prin care dintele migrează in dezvoltare sa de la locul de formare din interiorul osului maxilar către cavitatea bucală.

Doctor Raluca Boatcă medic dentist specialist chirurgie dento-alveolară

Clinica stomatologică Velvet Dental

Telefon: 317.39.97

Erupţia dentară reprezintă ultima etapă de formare a dinţilor, constituind un proces fiziologic prin care dintele migrează in dezvoltare sa de la locul de formare din interiorul osului maxilar către cavitatea bucală. La sfărşitul acestui proces dintele işi va găsi locul pe arcadă, realizănd raporturi de vecinătate potrivit unui cod genetic caracteristic fiecărui individ.

In mod normal, erupţia dentară incepe in jurul vărstei de 6 luni, o dată cu erupţia primilor dinţi temporari şi se termină la 2 ani şi jumătate, pentru dinţii temporari, şi in jurul vărstei de 18-25 de ani, pentru cei permanenţi, o dată cu erupţia molarului de minte. Erupţia acestui dinte insă poate apărea, in mod excepţional, şi după vărsta de 60 de ani sau după pierderea celorlalţi dinţi de pe arcadă, in faza in care deja se ajunge la utilizarea protezelor dentare.

In mod normal, maturizarea şi erupţia dinţilor sunt concordante cu vărsta cronologică a copilului, dar pot fi şi discordante, in sensul unei erupţii precoce sau, dimpotrivă, intărziate. Unele abateri de la normal privesc localizarea dinţilor sau poziţia lor, in raport cu substratul osos.

Modificări

Tulburările erupţiei dentare se referă la modificări in ceea ce priveşte vărsta de erupţie normală a dinţilor pe arcadă, ordinea in care erup dinţii, ritmul lor de erupţie sau poziţia in care erup.

In ceea ce priveşte vărsta de erupţie dentară putem vorbi de o erupţie precoce sau o erupţie intărziată faţă de normal. Se referă atăt la apariţia dinţilor temporari, căt şi la a celor permanenţi, cu consecinţe diferite asupra dinamicii şi funcţionalităţii aparatului dento-maxilar.

Erupţia precoce se referă la apariţia anticipată a dinţilor normal conformaţi in cavitatea bucală. Apar o dezvoltare precoce şi o accelerare in calcifierea acestor dinţi, cauzate fie de factori de ordin general (factori de mediu, sex, unele stări patologice endocrine sau boli febrile) sau factori locali (extracţia dinţilor temporari cu 6-12 luni inainte de perioada de erupţie a dintelui permanent, stimulănd apariţia precoce pe arcada acestuia, asociată cu apariţia unor tulburări şi in ordinea de erupţie).

Erupţia intărziată (tardivă) inseamnă apariţia dinţilor in cavitatea bucală după un interval de timp mai mare decăt intervalul mediu considerat normal pentru tipul rasial al copilului. Intărzierea erupţiei presupune retenţia dintelui superficial in structura osoasă sau submucoasă, dar cu păstrarea stimulului natural de erupţie. Pe de altă parte, vorbim de incluzia dentară, care se referă la un dinte care şi-a pierdut potenţialul de erupţie. In cazul intărzierii in erupţie, după indepărtarea cauzei, dintele işi reia drumul spre cavitatea bucală, pe cănd dintele inclus nu mai are această capacitate.

Cauze

Intărzierile in erupţia dentară pot fi de cauze fiziologice sau patologice. Cauzele fiziologice pot fi reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste vărsta normală de erupţie a celor definitivi (dinţi care au fost loviţi şi din cauza traumatismului au realizat o anchiloză dento-alveolară) sau de formarea unui ţesut dens, greu de străbătut la nivelul cavităţii bucale (apare ca o consecinţă a extracţiei dinţilor temporari cu mai mult de doi ani inainte de inlocuirea lor fiziologică). Acest lucru arată importanţa tratamentului corespunzător al dinţilor temporari pentru erupţia normală a dinţilor permanenţi. Erupţia intărziată este considerată patologică şi necesită tratament dacă dintele nu a apărut in cavitatea bucală după aproximativ un an de la momentul considerat normal. Spaţiul necesar erupţiei poate fi micşorat şi va trebui fie menţinut, fie obţinut prin tratament ortodontic, astfel incăt să nu se piardă potenţialul eruptiv al unor dinţi extrem de importanţi in sistemul dentar (mai ales canini permanenţi care pot fi retenţionaţi in maxilar).

Intărzierile de natură patologică

Intărzierile de natură patologică au fie cauze locale (obstacole in calea erupţiei dintelui), fie cauze generale, sistemice (mai rar). Cauzele locale (obstacolele) sunt fie gingivale, tumorale, dentare sau osoase. Ele trebuie depistate şi indepărtate căt mai devreme, pentru o bună dezvoltare a dintelui in sistemul dento-alveolar. Vor fi urmărite cu cea mai mare atenţie obstacolele gingivale (ţesuturi cicatriceale gingivale posttraumatice sau postoperatorii la nivelul rebordului alveolar, fibromatoza gingivală, măririle de volum ale gingiilor de cauză medicamentoasă in tratamentul epilepsiilor, hipertrofia frenurilor), obstacolele tumorale (chisturi de erupţie ale dinţilor temporari, chisturile pericoronare ale dinţilor permanenţi, tumori de natură dentară, epulisul congenital al nou-născutului, tumorile benigne şi maligne ale părţilor moi), obstacolele dentare (devierea poziţiei mugurilor dentari prin traumatism sau prin creşterea anormală a dinţilor vecini, malformaţia germenilor dentari sau calitatea proastă a acestora, ce determină pierderea potenţialului de erupţie, persistenţa dinţilor temporari traumatizaţi in antecedente şi care pot realiza o anchiloză dento-alveolară, dinţii supranumerari mai ales produc intărzieri in erupţia incisivului central superior permanent) şi obstacolele osoase (in diverse osteopatii-osteoscleroze, osteodistrofii, osteopetroză, disostoză cleido-craniană). Dintre cauzele generale care provoacă intărzieri in erupţie putem enumera cauzele genetice (trisomia 21 - boala Down), afecţiunea Turaine (dezvoltare proastă a fanerelor cu absenţa glandelor salivare şi retardare sau chiar lipsa dezvoltării dentare), carenţe in vitamina A sau B, hipotiroidism, hipofuncţia glandelor suprarenale sau a gonadelor (glandele sexuale).

Tulburările in ordinea de erupţie dentară pot fi direct legate de tulburările in vărsta de erupţie. Şi ordinea de erupţie va fi influenţată de cauze locale (cu efect asupra unui grup restrăns de dinţi) sau de cauze generale (cu afectare extinsă la nivelul arcadelor). Manifestările cele mai frecvente şi deranjante se intălnesc la nivelul sectorului frontal al arcadelor dentare.

RITM. In ceea ce priveşte ritmul de erupţie dentară, acesta este legat in primul rănd de procesul normal de creştere a maxilarelor, proces ce va oferi spaţiu pentru apariţia dinţilor pe arcade. Tulburări de ritm al erupţiei pot apărea atunci cănd dezvoltarea insuficientă, la un moment dat, a maxilarelor diminuează spaţiul necesar erupţiei dentare. Există situaţii in care, la nivelul unei hemiarcade, dinţii deja au erupt şi au atins nivelul planului de ocluzie, in timp ce pe hemiarcada opusă, ei nu au erupt sau sunt in erupţie, dar nu au atins nivelul planului de ocluzie.

POZIŢIE. Tulburările legate de poziţia de erupţie a dinţilor recunosc o etiologie diversă, atăt de cauze generale, căt şi locale, ce provoacă lipsă de spaţiu pe arcadele dentare, determină obstacole in erupţie sau persistenţa dinţilor temporari. Dintre tulburările de poziţie, amintim malpoziţiile (presupun apariţia dintelui in poziţie modificată pe arcadă, dar in apropiere de locul normal de erupţie), transpoziţiile dentare (presupun inversarea poziţiei intre doi dinţi vecini ca locuri pe arcadă cu consecinţe defavorabile estetice dacă apar la nivel incisiv-canin sau canin-premolar) şi heterotopiile (se referă la prezenţa dintelui la distanţă mare de locul normal de erupţie). Toate aceste tulburări de poziţie necesită tratament chirurgical, eventual asociat cu un tratament ortodontic corect condus.

×