Persoanele care fac parte din grupele de risc stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru campania de vaccinare împotriva gripei pandemice, respectiv elevii, studenţii, personalul medical şi cel al serviciilor esenţiale, care refuză imunizarea vor fi obligate să plătească tratamentul, eventual spitalizarea, dacă se îmbolnăvesc.
Acest anunţ a fost făcut de Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care a precizat că există un ordin al ministrului Sănătăţii în acest sens. Adrian Streinu Cercel spune că un vaccin costă 4 lei, în timp ce testul pentru diagnosticarea gripei pandemice costă 200 de lei, la acesta adăugându-se costul antibioticelor şi al celorlalte tratamente necesare în perioada spitalizării.
Totodată, Streinu Cercel reaminteşte că vaccinarea este sigură şi reprezintă unica modalitate de a preveni gripa. "Ministerul Sănătăţii a extins, începând de luni, vaccinarea la toate categoriile de populaţie cu vârsta peste 16 ani. Orice persoană peste 16 ani care doreşte să se vaccineze se poate adresa medicului de familie pentru a solicita vaccin gratuit", a adăugat Streinu Cercel.
Secretarul de stat a mai spus că România este pregătită să producă până în februarie cinci milioane de doze de vaccin. "Până acum au fost livrate 1.340.000 de doze de vaccin, din care au fost utilizate vreo 30.000." În această perioadă, numărul de îmbolnăviri va creşte şi este inevitabilă apariţia de forme severe la persoanele cu boli cronice, cu predispoziţie la boli cronice, la boli cardiovasculare, pulmonare sau de nutriţie. Astfel că Streinu Cercel a făcut apel la responsabilitatea civică, atrăgând atenţia că fiecare dintre noi trebuie să fie conştient că are obligaţia de a se proteja pe el, dar şi pe cei din jur.