Povestea nasului înfundat

"Ce nas cârn, ce năsuc obraznic, femeia asta e superbă prin nasul ei în vânt care te face să întorci privirea după ea!" Sau mai auzi: "Păcat de corpul ei superb, de graţia ei, fata asta are un nas încoviat şi mare cât mânerul bastonului!". Sau chirurgii esteticieni primesc următoarea comandă de înfrumuseţare a feţei unei june: "Vreau să-mi faceţi un nas ca al".

Nas, nas şi iarăşi nas. Românul a introdus nasul şi în proverbe. Despre unele obrăznicături, poporul zice: "Şi-a luat nasul la purtare!". Dar nasul este unul dintre componentele interesante ale alcătuirii omului. Printre performanţele teribile ale nasului se află şi aceea că reprezintă un schimbător de căldură de mare randament. Când afară este un frig de crapă pietrele şi se ating minus 25 de grade Celsius, nasul trebuie să încălzească aerul respirat până la temperatura corpului, respectiv 36 de grade Celsius. Deci iată ce schimbător de căldură eficient este nasul care pe opt centimetri lungime încălzeşte aerul cu 60 de grade Celsius în timpul trecerii respiraţiei de câteva secunde. Acest extraordinar schimb de căldură se realizează prin pungile care se umplu rapid cu sânge, pungi existente în mucoasa nărilor.

Alte roluri
Dar nasul îndeplineşte şi o mulţime de alte roluri. El umezeşte aerul respirat, îl filtrează şi nu numai atât. Nasul ne apără, de exemplu, de corpii străini prin reflexul strănutului, în timpul căruia sunt aruncaţi corpii netrebuincioşi, străini, veniţi din aer. Am amintit mai sus despre încălzirea aerului respirat, umezirea lui şi filtrarea inclusiv cu ajutorul perilor din nas. Dar nasul ne apără şi de bacteriile care fac rău prin nişte enzime existente în lacrimile ce ajung în nas. Şi alt avantaj pe care nasul ni-l aduce este că el ne foloseşte la autoapărare prin anticorpii produşi de mucoasa nazală. Iată şi o altă cifră care ne pune pe gânduri. În 24 de ore, secreţiile din nas sunt mari: între 2 şi 4 litri. Iar un alt aspect interesant: în mucoasa nasului se află nişte senzori ai mirosului. Când nasul este înfundat se împiedică şi acuitatea olfactilă, adică nuanţele mirosului.

De ce suntem fonfăiţi
Şi fiindcă am vorbit de nasul înfundat, iată motivele pentru care nasul se înfundă. De altfel, când nasul este înfundat vocea este nazonată, adică oamenii devin fonfăiţi. Nimeni n-a scăpat de-a lungul vieţii să aibă măcar odată nasul înfundat. Cauzele sunt multiple. Nasul este înfundat din cauza guturaiului banal, dar şi din cauza altor boli grele. Explică medicina nasului profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. Să reamintim despre profesorul Dorin Sarafoleanu că domnia sa este întemeietor de şcoală ORL şi cel care a înfiinţat renumita Clinică ORL de la Spitalul "Sf. Maria" din Bucureşti. De regulă, în viroze, nasul înfundat, deoarece se inflamează mucoasa nazală, adică acel ţesut ce înveleşte prin interior nasul. Mucoasa nazală îşi măreşte prin inflamaţie volumul şi reduce calea de trecere a aerului. Înfundarea şi micşorarea secţiunii de trecere a aerului respirat se produce şi prin mucozităţile multe provocate în timpul unei viroze. Şi să nu uităm un aspect important: este periculos să se facă abuz de picături care desfundă nasul. Aceste picături puse în nas e bine să fie folosite cinci-şapte zile. Dacă punerea de picături pentru desfundarea nasului devine un obicei zilnic şi permanent se ajunge la o situaţie rea. Abuzul de picături în nas usucă mucoasa, iar inflamarea acesteia devine permanentă. Atunci omul are tot timpul nasul înfundat.

Amigdale şi polipi
Cel mai des, copiii au nasul înfundat din cauza polipilor situaţi în spatele nasului. Polipii fac parte dintr-un lanţ al amigdalelor care produc imunitate. De altfel, polipii sau ve­getaţiile sunt şi ele denumite amigdale nazale. Copiii care fac prea des viroze, care răcesc în mod repetat produc o creştere a acestui ţesut al polipilor ca măsură de autoapărare. În timpul numeroaselor viroze, polipii îşi măresc volumul pentru a fabrica mai mulţi anticorpi care să se lupte cu virozele. Se ajunge ca aceşti polipi să rămână mari şi ca ei să astupe nasul. Astfel, respirând greu pe nas, copiii simt nevoia să respire pe gură. Este un drum nefiresc al aerului care, intrând prin gură, nu mai este încălzit, nu mai este umezit, nu mai este filtrat. Copiii care respiră pe gură sunt palizi, au cearcăne, dorm rău, sforăie, n-au poftă de mâncare, li se oxigenează insuficient creierul şi dau randament scăzut la şcoală. În momentul în care li s-au scos polipii, ei parcă devin alte fiinţe. Se colorează la faţă, devin vioi cu poftă de mâncare şi de învăţătură. Dar polipii sunt scoşi doar când medicul îi consideră prea vinovaţi.

Nu se mai practică scoaterea polipilor cu heirup-ul cum se făcea odată şi cu amigdalele. De altfel, copiii trebuie lăsaţi să-şi construiască imunitatea până la 10-12 ani, luptând cu 3-4 amigdalite fără puroi, cu roşu în gât, pe an. Amigdalele se scot doar când fac prea dese cu puroi. Mai există şi operaţii care lasă pe loc o parte din amigdale şi se intervine cu laser, răzuindu- le şi înlăturând acele adâncituri numite cripte de pe suprafaţa amigdaliană, unde se cuibăresc microbii. La fel şi polipii, aceştia se scot doar în cazuri extreme. Polipii se scot prin metode clasice. Mai rar se scot polipii cu laser, pentru că această metodă riscă să deschidă calea refacerii polipilor.
Polipii prea mari nu numai că împiedică respiraţia pe nas, dar blochează şi aerisirea urechilor. Astfel, apar otite seroase cu tulburări de auz.

Deviaţia de sept
Oamenii maturi cel mai adesea au nasul înfundat din pricina deviaţiei de sept. Asta înseamnă că peretele despărţitor al nărilor este strâmb şi o nară este împiedicată să participe normal la respiraţie. Septul nazal, acest perete despărţitor, este compus din oase şi cartilaje. La unii oameni, creşterea peretelui dintre nări nu decurge corect. Cartilajele septului nazal cresc mai mult, însă sunt încorsetate de oasele septului. E ca şi când se cutează geamul unui ceas, fiindcă este ţinut în chingi de rama de metal. Deviaţia de sept duce la nas înfundat, la respiraţie grea, la rinosi­nuzite şi la otite.
Operaţia constă în spargerea alcătuirii strâmbe a peretelui dintre nări şi reclădirea acestui perete despărţitor de către chirurg, aşa, ca să arate ca un perete drept, împărţind nasul în cavităţi egale.

Sinuzita
Există deseori diagnosticul de sinuzită. Sinusurile sunt nişte camere în oasele feţei. Poporul ştie mai mult de sinusurile de sub ochi, în oasele obrazului. Însă există şi alte sinusuri, între sprâncene chiar şi în fundul gurii. De altfel, oamenii cu voce frumoasă au această calitate nu datorită construcţiei speciale a corzilor vocale, ci datorită unei alcătuiri favorabile a acestor camere osoase numite sinusuri. Marii cântăreţi au sinusuri ca nişte boxe performante de orchestră, ca şi o cavitate bucală specială, peste care se adaugă o instrucţie în facultăţi de canto. Punctul de comunicare al sinusului cu nasul este de dimensiuni mici, cât un vârf de pix. Foarte uşor, mucoasa din acest orificiu se inflamează în răceli, în viroze, şi mucozităţile nu mai ies din sinusuri, unde se infectează şi produc sinuzite seroase.
Modern se lucrează pe mucoasa sinusuriloor cu endoscopul, putând decupa numai zona unde mucoasa este lezată.