x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Puiul cu ficatul, porcul cu rinichii

Puiul cu ficatul, porcul cu rinichii

de Florin Condurateanu    |    10 Oct 2010   •   00:00
Puiul cu ficatul, porcul cu rinichii
Sursa foto: /Thinkstock

Carnea de pui energizează ficatul, cea de porc umple de energie rinichii.



Terapeuţii din China îşi bazează teoriile naturiste pe observaţii neaşteptate. Dar verificate de 6.000 de ani pe un popor de 1 miliard şi jumătate. Iată unele principii de sănătate explicate de doctor Teodor Coldea, medic primar, director medical la Centrul de terapii Diperia Vita Med. Carnea aduce energie în funcţie de provenienţa ei şi vizează diferite componente ale organismului. Chinezii susţin că se completează energia ficatului prin consumul de carne de pui. Omul care îşi pune în farfurie carne de porc sau de peşte energizează rinichii. Consumatorul de carne de vită îşi întăreşte energetic pancreasul. Când unii oameni poftesc la o anumită friptură, au deodată chef de un copan de pasăre sau de o bucată de carne de porc pe grătar, primesc, de fapt, alarme de la unele organe care cer a fi completate cu energie fiindcă s-au sărăcit energetic. Te pun pe gânduri şi teoriile medicinii naturiste din China, care leagă lucrarea unor organe de cum este vremea afară. Reamintim observaţia că vântul dacă bate mai zdravăn prejudiciază lucrarea normală a vezicii biliare. Dacă clima este prea umedă într-o zi sunt date peste cap splina şi pancreasul. O vreme prea caldă strică mersul inimii. Dar şi gerul e duşmanul bonavului cardiac. Şi un efect rău al vântului se manifestă şi asupra ficatului, nu numai asupra vezicii biliare. Să nu se uite o altă metodă de terapie în China, auriculopunctura, adică aplicarea de ace pe pavilionul urechii. Chinezii ştiu că pe pavilionul urechii există puncte de reprezentare a tuturor organelor. De fapt, urechea reproduce poziţia fătului în burta mamei, dar imagine răsturnată. Dăm un singur exemplu de acupunctură practicată pe ureche. Pe partea anterioară a pavi­lionului urechii se află un punct, care înţepat de acele acupuncturistului domoleşte senzaţia de foame, chiar dispare pofta de mâncare. Sezonul rece trebuie pregătit de cu toamnă prin suplimente nutritive, acupunctură, biorezonanţă. De cu toamnă trebuie întărite unele organe, plămânul pentru imunitate şi rinichii. Primăvara trebuie fortificate naturist, prin acupunctură şi medicina plantelor, ficatul şi vezica bi­liară. Nu trebuie să laşi să te cotropească durerile reumatice şi apoi să te tratezi. Terapiile chinezilor propun tratamente cu acupunctură pentru reumatisme toamna şi primăvara.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă