Efectele radiaţiilor ultraviolete sunt esenţiale pentru sănătate şi căutate pentru obţinerea unui tip de frumuseţe foarte la modă. Totuşi, pentru a beneficia de ele fără riscuri este nevoie de adoptarea unor măsuri de protecţie. De ce?
Soarele emite radiaţii ultraviolete A, B şi C, la suprafaţa pământului ajungând doar primele două. Radiaţiile B sunt filtrate în proporţie de 90%, totuşi practic sunt mai numeroase decât cele A. Ultravioletele au efecte notabile în lunile de vară, în miezul zilei (orele 10:00-17:00), la altitudine (cresc cu 10% la fiecare 1.000 de metri). Ele pot traversa norii, ceaţa şi apa până la 30 cm adâncime. Efectul lor e amplificat prin reflexie de zăpadă, nisip sau apă. Undele B nu trec prin geam, spre deosebire de cele A.
Ultravioletele sunt esenţiale în producerea vitaminei D. În cantităţi controlate, naturale sau artificiale, ultravioletele sunt folosite în tratarea unor boli de piele (psoriazis, eczemă). Ele sunt absorbite de ADN-ul celular, producând modificări la acest nivel. Radiaţiile B acţionează asupra straturilor superficiale ale pielii, cele A asupra celor profunde. Abuzul lor are însă efecte dramatice, de la apariţia insolaţiei şi arsurilor până la producerea cancerului de piele (aflat în ascensiune în întreaga lume), afectarea ochilor (favorizează apariţia cataractei şi a degenerescenţei maculare, soldată cu orbire), a pielii (îmbătrânirea precoce, ridarea, uscarea, pătarea pielii) sau deprimarea sistemului imun.
Există medicamente fotosensibilizante şi folosirea lor impune precauţii suplimentare la expunerea solară: unele antibiotice (tetraciclină, doxiciclină, ciprofloxacin), sulfonamide (biseptol), antihistaminice pe bază de difenilhidramină, unele chimioterapice folosite în tratamentul cancerului, medicaţia din bolile cardiace (unele antiaritmice şi blocante ale canalelor de calciu), diuretice (furosemidul şi tiazidicele), antidiabeticele pe bază de sulfoniluree, unele antiinflamatoare, antidepresivele triciclice sau fenotiazinele etc.
Chiar unele plante pot avea efecte fotosensibilizante: ţelina, păstârnacul, mărarul, pătrunjelul, lămâile şi lămâile verzi, smochinul, anasonul, precum şi numeroase plante ierboase sălbatice, din grădină sau de pe câmp, conţin cantităţi mari de furocumarine. Acestea au capacitatea de a absorbi radiaţiile ultraviolete. Astfel, contactul cu aceste plante (prin atingere în timpul cultivării sau preparării lor), urmat de expunerea la soare, produce o reacţie puternică la nivelul pielii, cu apariţia de roşeaţă, vezicule şi distrucţii ale ţesuturilor la locul de contact. Acestea apar la 24 de ore şi ating maximul după 2-3 zile, fiind urmate de o hiperpigmentare locală care poate dura luni la rând.
Nivelul radiaţiilor ultraviolete este măsurat de o scală cu valori de la 1 la 11, care sunt prezentate în presă. Valorile 3-5 arată un nivel moderat de radiaţii, dar 6-7 semnalează un nivel înalt de expunere şi 8-10 unul foarte înalt. În concluzie, pentru a ne bucura în condiţii de sănătate de lunile de vară, se impune adoptarea unor măsuri: evitarea activităţilor de exterior între orele 10:00 şi 17:00, folosirea de îmbrăcăminte adecvată, uşoară, în culori deschise, din materiale naturale, precum şi a pălăriei şi a ochelarilor de soare. Se recomandă utilizarea unei creme de protecţie solară (aplicată în cantităţi suficiente, cu o jumătate de oră înainte de expunere, cu factor de protecţie minimum 30 şi care să ne apere atât împotriva radiaţiilor B, cât şi A). Trebuie să ne hidratăm suficient, de preferat cu apă, evitând băuturile dulci sau care conţin cofeină şi alcool.
Citește pe Antena3.ro