x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Risc real de contaminare

Risc real de contaminare

de Magda Colgiu Publicat la 30 Apr 2010 00:00 Modificat la 30 Apr 2010 00:00

Aparatura medicală de la CF 2 este prost dezinfectată, a anunţat ieri ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la o conferinţă de presă în care au fost prezentate concluziile anchetei desfăşurate la unitatea medicală. Ministrul a mai precizat că, în cazul unei intervenţii chirurgicale desfăşurate în aceleaşi condiţii, există un risc real de contaminare.

Personalul medical îşi desfăşoară activitatea într-un mediu impropriu, cu un instrumentar sterilizat incorect. Cseke a mai precizat că la CF 2 nu sunt condiţii de sterilizare a instrumentarului, nu există un control al circulaţiei germenilor, sunt folosiţi dezinfectanţi improprii, iar laboratorul epidemiologic, deşi există, nu funcţionează. Ministrul nu exclude demiterea conducerii administrative a spitalului.

În legătură cu concediile medicale, Cseke a anunţat că nu se va intra în casa pacientului pentru a se verifica starea lui de sănătate. O eventuală verificare se va realiza doar cu acordul membrilor familiei pacientului. Conform Legii, începând cu data de 15 mai, intră în vigoare OUG privitoare la concediile medicale.

"Pacientul va completa o declaraţie pe proprie răspundere, prin care se obligă să indice domiciliul pe toată perioada concediului, să fie prezent la adresa indicată şi să poată fi vizitat", a declarat ministrul. "Orarul în care se vor face vizitele este 8:00-11:00, 12:00-17:00, 18:00-20:00", a mai spus ministrul. În cazul absenţei, se va sista plata concediului de a doua zi", a adăugat ministrul.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă