Spectaculos este aparatul digestiv al omului. Este sistemul de cursă lungă, fiindcă de când introduci mâncarea în gură şi până te duci la closet, aceste alimente străbat metri şi metri prin întregul aparat digestiv.
Stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, rectul, fără să mai amintim că lucrează la turaţie ridicată şi anexe de mare importanţă, cum ar fi: pancreasul, ficatul, vezica biliară. Şi, ca să ne facem o idee despre traseul lung al alimentelor, să amintim că numai intestinul subţire are o lungime de 6 metri. Cât un apartament cu două camere!
Cum poate fi totuşi protejat acest aparat digestiv, cum putem avea grijă de el ca să nu-l biciuim prea tare? Ne sfătuieşte profesor doctor Alexandru Oproiu, întemeietor de şcoală în gastroenterologie.
În primul rând trebuie să se ştie că prea multe grăsimi în hrana noastră încetinesc evacuarea alimentelor din stomac. Omul cu stomacul golit cu atâta încetineală parcă simte un bolovan în burtă, se simte balonat de parcă s-ar ridica de la pământ precum un Zeppelin, iar secreţia de acid în stomac sporeşte. Şi prea multe dulciuri aruncate în gâtlej creează o concentraţie mare osmotică în intestinul subţire, rezultând diareea.
Dulciurile favorizează migrarea apei în intestinul subţire şi apare pericolul de scaune moi şi de crampe. Consumul mare de sare are şi el o influenţă nefastă asupra mucoasei stomacului şi astfel se ajunge la gastrite care pot evolua păgubos spre gastrită atrofică şi cancer gastric. Vinul şi berea în cantităţi prea mari aduc multe necazuri celor cu reflux esofagian, adică acea întoarcere pe contrasens, prin esofag, a conţinutului din stomac care sporeşte când curg vinul şi berea pe gât.
Alcoolul tare aduce în pragul tubului digestiv gastrita acută. Când alcoolul tare este băut fără ca persoana să fi mâncat ceva este atacată mucoasa stomacului. Alimentele prea fierbinţi sunt specialiste în a agresa esofagul. Perseverarea în a mânca fierbinte deschide uşa cancerului de esofag. Reversul medaliei: alimentele sau băuturile prea reci îi trimit pe unii prea des la closet.
Citește pe Antena3.ro