x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei SOS, maladia Parkinson!

SOS, maladia Parkinson!

10 Apr 2005   •   00:00

Astazi este Ziua Mondiala a bolii Parkinson. Organizatia Mondiala a Sanatatii marcheaza aceasta zi prin tragerea unui semnal de alarma cu privire la numarul crescut al persoanelor bolnave de Parkinson.



  • de STELUTA INDREI

  • INTELEGERE. Sprijinul familiei este esential pentru un bolnav de Parkinson, mai ales in stadiile avansate ale bolii
    Boala Parkinson afecteaza peste 1% din populatia globului, iar numarul cazurilor este in crestere. Aceasta afectiune neuro-degenerativa ale carei cauze raman inca necunoscute afecteaza predominant barbatii, dar si femeile, debutand intre varsta de 50 si 65 de ani.

    SIMPTOME. Boala se instaleaza lent, debutand cu o senzatie de slabiciune si un usor tremur al capului sau al mainilor in repaus. Cu timpul, progreseaza spre o simptomatologie mai generalizata, care poate cuprinde miscari lente, sacadate, rigiditate musculara, pozitie incovoiata, echilibru instabil, miscarea continua a degetelor mare si aratator, denumita "numaratul banilor", voce slabita. Tremuratul involuntar este cel mai frecvent simptom, fiind prezent la doua treimi din bolnavii de Parkinson. Chiar si activitatile de rutina, cum ar fi barbieritul, incheiatul nasturilor, intoarcerea paginilor cartii, se fac cu mare dificultate.

    O data cu trecerea anilor, in ciuda tratamentului medicamentos, se observa o inrautatire a evolutiei bolii, marcata de unele complicatii, cum ar fi: depresie, pneumonie, constipatie, retentie de urina, infectii urinare, caderi si fracturi, afectare a activitatii cerebrale pana la dementa. In stadiile avansate ale bolii, simptomele se pot accentua atat de mult, incat pacientul are nevoie de asistenta, deoarece rigiditatea si tremurul membrelor fac imposibile cele mai obisnuite activitati si chiar vorbirea.

    TERAPIE. Desi tratamentele imbunatatesc mult calitatea vietii unui pacient cu Parkinson, inca nu s-a descoperit remediul care sa vindece aceasta boala. Pacientul si familia acestuia trebuie sa inteleaga boala si evolutia ei si sa adopte o atitudine pozitiva. Pentru a impiedica instalarea rigiditatii, se recomanda mersul in aer liber si kinetoterapia cat mai mult posibil. Eventuala rigiditate se poate atenua prin bai calde frecvente si prin masaj.

    In prezent, boala Parkinson se trateaza cu ajutorul medicamentelor, insa se pot face si unele interventii chirurgicale pe creier. La Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni" au fost efectuate operatii de implantare a unor aparate neurostimulatoare la bolnavi de Parkinson.

    GENELE VINOVATE
    In prezent, toate sansele pentru combaterea bolii Parkinson se bazeaza pe studiile genetice, care au permis pana acum identificarea a sapte gene diferite implicate in aceasta afectiune. Cea mai cunoscuta este gena parkine, disfunctia ei fiind intalnita in formele precoce. De asemenea, cercetatorii au descoperit ca si ganglionii de la baza creierului pot fi implicati in boala Parkinson. Anumite studii epidemiologice au aratat o crestere a cazurilor de Parkinson in regiunile rurale, situatie pusa pe seama pesticidelor. Si alte substante toxice, precum cele utilizate de toxicomani, pot contribui la dezvoltarea bolii Parkinson.
    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă parkinson