Stop violenţei verbale!

Violenţa este omniprezentă in societatea noastră. Stres la serviciu, conflicte in sănul familiei, altercaţii pe stradă… Toţi ne confruntăm cu agresivitatea verbală. Specialiştii noştri ne oferă soluţii pentru a spune stop violenţei.

Violenţa este omniprezentă in societatea noastră. Stres la serviciu, conflicte in sănul familiei, altercaţii pe stradă… Toţi ne confruntăm cu agresivitatea verbală. Specialiştii noştri ne oferă soluţii pentru a spune stop violenţei. Violenţa verbală apare de obicei din nevoia unei persoane de a da afară prin cuvinte toată furia pe care o resimte. Agresivitatea verbală reprezintă expresia unor stări de neputinţă interioară. Cănd ne simţim neputincioşi, cănd simţim că furia, supărarea, dezamăgirea pun stăpănire de noi incepem să fim agresivi, in incercarea de a ne elibera. Agresivitatea verbală acţionează ca un fel de supapă prin care evacuăm "răutăţile" pe care nu le putem ţine inăuntru, explică psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.Â

Agresivitatea in cuplu

In cuplu, agresivitatea verbală vine deseori din nemulţumirea şi dezamăgirea unuia dintre parteneri. Spre exemplu, cănd unul dintre cei doi realizează că partenerul nu este aşa cum şi-a imaginat sau cum şi-ar fi dorit, cel dezamăgit işi exprimă sentimentele in mod agresiv. Cum? Prin reproşuri, certuri, critici la adresa partenerului care nu se ridică la nivelul aşteptărilor. De pildă, unul dintre parteneri in loc să spună: "Mă deranjează că a fost ziua mea şi nici măcar nu mi-ai spus la mulţi ani, iar asta mă face să cred că nu te mai interesează de mine", el transformă dezamăgirea in vorbe cu care il biciuieşte pe celălalt: "Nu ai pic de bun-simţ, ai uitat că e ziua mea, nici nu vreau să mai aud de tine…", iar jignirile şi reproşurile pot continua. Evident că partenerul care aude astfel de cuvinte agresive răspunde pe măsură. Şi aşa iau naştere certurile violente, care se pot repeta la cea mai mică neinţelegere. Certurile apar in cuplurile in care nemulţumirile, supărările, dezamăgirile, dorinţele sunt comunicate numai intr-o manieră agresivă, remarcă psihologul Ştefania Niţă. Cănd se exprimă agresiv, cei doi parteneri de cuplu nu comunică. Ei işi spun diverse lucruri, dar fiecare vorbeşte pentru el. Vorbele dure nu fac decăt să intreţină vălvătaia, cei doi se stărnesc prin fiecare cuvănt aruncat ca un par asupra celuilalt.

Care sunt consecinţele violenţei verbale in cuplu? Pentru a inţelege mai bine acest lucru, psihologul Ştefania Niţă ne sugerează să ne imaginăm o foaie de hărtie pe care o mototolim, apoi o indreptăm. Ea işi revine la forma dinainte ca dimensiune, dar ca şi conţinut foaia nu va mai fi aceeaşi. Rămăn urmele mototolirii. La fel se intămplă şi cu vorbele grele spuse in cuplu. Certurile lasă urme asupra vieţii de cuplu. Din păcate, fiecare vorbă rea, fiecare jignire, fiecare ceartă violentă lasă urme ireversibile. De aceea nu trebuie să ne mirăm de ce in cuplurile unde există frecvent certuri se strecoară răceala intre cei doi parteneri. Se indepărtează unul de altul ca o reacţie firească de apărare impotriva agresivităţii. Cu fiecare ceartă, distanţa dintre cei doi se măreşte. Este ca şi cum ar face căte un pas inapoi indepărtăndu-se unul de altul. Astfel doi oameni care au pornit impreună pe acelaşi drum ajung pe căi paralele chiar dacă nu divorţează. Trăiesc sub acelaşi acoperiş, dar nu mai au nimic in comun.

Copilul işi imită părinţii

In familiile unde există agresivitate, copilul poate imita comportamentul părinţilor. Astfel se explică de ce copilul foloseşte un limbaj inadecvat in prezenţa altor copii sau reacţionează violent in discuţiile purtate cu mama sau cu tata. "Limbajul violent este extrem de descurajator pentru copil. Tonul ridicat, etichetele, jignirile, ameninţările ii afectează grav personalitatea. Un astfel de copil fie va fi extrem de interiorizat, timid, va face tot posibilul să fie «invizibil», va face mereu pe plac adulţilor şi işi va neglija propriile nevoi, fie, dimpotrivă, va deveni un copil rebel, agresiv, antisocial. Va crede că se impune prin limbaj şi ton, va imita comportamentul adulţilor. Incurajările verbale, exprimarea increderii in forţele şi abilităţile lui sunt gesturi esenţiale in dezvoltarea personalităţii copilului. Violenţa verbală ajunge să fie insuşită de copil şi tratată ca normalitate. Va crede că certurile fac parte din rutina unei familii", semnalează Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Romăne de Psihoterapie.

O altă problemă care a luat amploare in ultimii ani este violenţa in şcoli. Au fost semnalate numeroase cazuri in care elevii reacţionau violent la adresa profesorilor sau, invers, cazuri de violenţă avăndu-i drept protagonişti doar pe elevi. Violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu cauze multiple, care ţin de şcoală, de familie, de societate, dar şi de personalitatea fiecărui elev. Ce este de făcut in astfel de cazuri aflăm de la psihoterapeutul Anda Păcurar: "Responsabilitatea privind siguranţa copiilor aparţine şcolii nu doar in orele de curs sau in incinta instituţiei. Trebuie să existe o preocupare faţă de copii şi in pauze, in timpul petrecut pe drum şi chiar in timpul liber. De multe ori, in pauze, copiii foarte mici, din clasele primare, sunt nesupravegheaţi şi nu fac altceva decăt să exerseze scheme de luptă văzute in desene animate. Desigur, aici intervine şi responsabilitatea părinţilor privind supravegherea programelor vizionate de copii. De aceea trebuie să existe un parteneriat intre şcoală şi părinţi, nu doar o delegare de responsabilităţi".

Mesaj deformat

Cănd violenţa verbală işi face loc intre colegi sau prieteni, avem de-a face cu o situaţie in care comunicarea este deficitară. "Fie că persoanele implicate se exprimă lacunar, fie că utilizează termeni inadecvaţi, mesajul transmis este de cele mai multe ori deformat şi capătă un alt inţeles pentru cel căruia ii este adresat. Bineinţeles, cea mai potrivită atitudine la ceea ce percepem ca fiind agresivitate ar fi iniţierea unei discuţii de clarificare a mesajului", ne spune Alina Milcu, psihoterapeut la centrul Gold-Psy Solutions. Lucrurile se complică atunci cănd ieşirile violente sunt foarte dese şi comunicarea cu persoana agresivă este anevoiasă sau chiar imposibilă. Cel care iniţiază o atitudine violentă faţă de colegi şi/sau prieteni are toate şansele să devină un inadaptat, să fie exclus de colectivitate. Acest lucru ar putea să ii intărească sentimentul că ceilalţi sunt vinovaţi, ca un mecanism de apărare impotriva propriilor complexe. Trăind cu o asemenea convingere, el va repeta din ce in ce mai des comportamentul violent. Este un cerc vicios.

In trafic, in autobuz

Parcă din ce in ce mai des avem experienţa conflictelor verbale şi chiar a violenţei fizice in trafic, intre şoferi, in mijloace de transport in comun sau pur şi simplu pe stradă. Oameni obosiţi, stresaţi, nervoşi, cu care este imposibil de iniţiat o discuţie de clarificare...

Cum să reacţionăm cănd avem de-a face cu persoane străine? "Intr-un asemenea caz, cel mai potrivit este să nu dăm curs provocării, pentru că singurul lucru pe care il putem obţine este o «inflamare» a spiritelor, atăt a celor direct implicate, căt şi a altora din jur", explică psihoterapeutul Alina Milcu. Psihologii consideră că a răspunde unui comportament agresiv cu un comportament agresiv dovedeşte lipsa increderii in sine şi a capacităţii de autocontrol.

Un răspuns calm şi civilizat, insoţit eventual şi de scuze, dezamorsează instantaneu orice situaţie tensionată. Cănd avem dispute verbale cu necunoscuţii, orgoliul şi măndria trebuie lăsate deoparte, chiar dacă am fost provocaţi. Nu este deloc recomandată antrenarea in astfel de conflicte, căci nu putem anticipa niciodată in ce fel vom mai putea ieşi din ele, ne avertizează psihoterapeutul Alina Milcu. Un răspuns violent, cu injurii declanşează deseori conflicte ce pot degenera in violenţe. "Cuvintele nu dor şi nu costă, iar un individ superior poate trece peste orgolii", este de părere psihoterapeutul nostru. Căt despre decizia de a ne face singuri dreptate lovind "adversarul", trebuie să ne găndim că violenţa poate avea consecinţe nefaste. De la o palmă sau o imbrănceală, victima se poate dezechilibra şi lovi in cădere, ceea ce ne creează complicaţii grave.

De regulă, persoanele care sunt violente şi conştientizează că au o problemă (acceptă faptul că problema le aparţine şi că nu e vina celor din jur că sunt aşa) ajung să urmeze o psihoterapie in vederea eliminării sau reorientării acelei energii pe care o concentrează in comportamente violente. De exemplu, in loc să işi incordeze pumnul, ajung să işi incordeze un muşchi al piciorului. Sau pot incepe să practice un sport care să le permită să işi elibereze pornirile violente (sacul de box este o soluţie). Inlocuirea comportamentelor violente cu măncatul sau băutul este o greşeală, pentru că şi acestea sunt comportamente compulsive violente, de data aceasta indreptate impotriva propriei fiinţe, atrage atenţia psihoterapeutul Alina Milcu. De aici se poate ajunge la forme de violenţă extremă: neglijarea propriei sănătăţi, automutilarea şi chiar sinuciderea. Unii psihologi au catalogat piercingul drept un comportament autoagresiv.

DRAMĂ. Familia este cea care trebuie să confere siguranţă şi protecţie copiilor. Numai că, in momentul in care cei doi soţi lasă pe plan secund creşterea şi educarea copiilor, situaţia poate deveni de-a dreptul dramatică cu consecinţe severe in viitor. "Trauma copiilor care cresc intr-o atmosferă violentă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai de durată decăt in cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor", subliniază psihoterapeutul francez Catheline Marcelli. Intr-o familie băntuită de violenţă se neglijează nevoia copiilor de siguranţă, de viaţă ordonată sau de iubire.

MANIFESTĂRI. Ţipătul, răcnitul, injuratul, vorbele jignitoare, batjocura sunt manifestări ale momentelor de criză, de furie. Blestemele reprezintă o formă de agresiune verbală extremă. Iar la nivelul poporului romăn există o gamă folclorică extrem de variată in domeniul blestemelor, ceea ce demonstrează că suntem un popor destul de agresiv. Dar agresivitate verbală inseamnă şi a-l ironiza pe celălalt. Tăcerea ostentativă, ignoranţa provocatoare sunt alte forme de agresivitate.

Sfatul psihologului

Cănd unul dintre parteneri este nervos, celălalt este bine să-şi păstreze pe căt posibil calmul. Dacă amăndoi sunt vulcani care erup in acelaşi timp, dezamorsarea este aproape imposibilă. Cănd unul este vulcan pasiv, iar celălalt activ, cel pasiv va reuşi să menţină calmul. Psihologul Ştefania Niţă recomandă insă să nu se intervină in momentele de criză. Conflictul are şanse de a se dezamorsa de-abia după ce apele se liniştesc intre cei doi, cănd ochii lor nu mai sunt arcuri cu săgeţi, cănd mintea nu mai este in flăcări, cănd starea lor sufletească este liniştită.

FEMEI VS BĂRBAŢI. Faptul că femeia ar fi mai rea de gură decăt bărbatul este o prejudecată, susţine psihologul Ştefania Niţă. Atăt femeia, căt şi bărbatul reacţionează agresiv in momentul in care se confruntă cu o tensiune interioară, cu un conflict pe care nu il pot rezolva. Şi femeile, şi bărbaţii au momentele lor de agresivitate. Cănd emoţia este prea puternică, cănd tensiunea depăşeşte gradul de toleranţă, cănd nu inţelegem ce se intămplă cu trăirile noastre apar aceste izbucniri verbale agresive, furioase, care ne aruncă intr-un cerc vicios. Pentru că nici nu ne ajută să inţelegem ce se intămplă in interiorul nostru, nici pe partener nu il ajută să inţeleagă ce simţim.

SPIRIT DE ECHIPĂ. Copiii trebuie antrenaţi in diverse activităţi recreative in pauze şi in timpul liber, nu doar "lăsaţi să-şi consume energiile". Dacă sunt implicaţi in activităţi de grup care să le stărnească interesul, sunt mai puţin inclinaţi spre violenţă, spre căştigarea unei poziţii de lider, de autoritate. Activităţile de grup cresc coeziunea intre colegi, spiritul de echipă, cooperarea, respectul reciproc. Aşa invaţă că impreună fac lucruri interesante, se simt bine, se distrează şi nu mai simt nevoia să se remarce individual printr-un comportament negativ. Implicarea elevilor in acţiuni de voluntariat le dezvoltă mult abilităţile de cooperare.