x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Strugurii ajuta la scaderea colesterolului

Strugurii ajuta la scaderea colesterolului

08 Sep 2004   •   00:00

Strugurii au efecte deosebite asupra aparatului cardiovascular, deoarece contribuie atat la scaderea tensiunii arteriale, cat si a colesterolului. De aceea persoanelor care sufera de ateroscleroza sau obezitate li se recomanda sa consume aproximativ un kilogram de struguri pe zi. Datorita continutului bogat in vitamine, strugurii sunt indicati in avitaminoze.

BENEFICII. Strugurii ajuta la ameliorarea tulburarilor digestive, avand un rol deosebit asupra stomacului si intestinelor. "Efectul lor este de asemenea binefacator si in hepatite sau chiar in ascitele consecutive unor hepatite", precizeaza dr. Ovidiu Bojor in volumul "Pledoarie pentru viata lunga". Strugurii au si proprietati diuretice si depurative, fiind recomandati in tratamentul adjuvant al unor afectiuni renale (litiaze), in anumite boli de piele, artrita, reumatism si guta.

Strugurii albi sunt stimulenti, laxativi sau purgativi, pe cand cei negri sunt astringenti si tonici, datorita continutului mare in tanin.

CURA DE MUST. Persoanele care au nevoie de un tratament diuretic, depurativ si antisclerotic pot efectua o cura de must, care se incepe cu o jumatate de litru zilnic, consumat cu o ora inainte de mese. Apoi puteti creste progresiv cantitatea de must, ajungand dupa circa doua saptamani la doi litri pe zi. Mentineti aceasta cantitate doua-trei zile, iar dupa acest nivel maxim reveniti la cantitatea initiala. (Steluta Indrei)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă