Vine alergia la polen

Primele zile de primăvară marchează debutul neplăcerilor pentru persoanele alergice la polen. De la începutul lunii martie încep să plutească în aer particu­le minuscule de polen care le provoacă suferinţe persoanelor sensibile. Vântul răspân­deşte granulele de polen la zeci sau chiar sute de kilometri distanţă, aşa încât persoanele alergice nu prea au cum să scape de reacţiile supărătoare pe care aceşti duşmani minusculi le provoacă. Profesorul doctor Ioan-Bradu Iamandescu de la Centrul Medical Gral explică alergia la polen, o suferinţă frecventă în rândul populaţiei. Statisticile arată că, la nivel mondial, 10%-15% dintre oameni prezintă manifestări specifice alergiei la polen.

Calendarul de polenizare
Reacţiile alergice la polen (numite şi polinoze după factorul care le declanşează) apar în funcţie de calenda­rul de polenizare a unor specii de arbori şi plante. Primele cazuri de alergii se înregistrează o dată cu răspândirea polenului provenind de la arbori timpu­rii precum salcia, arinul, alunul, pinul, mesteacănul. În perioada aprilie-mai apar reacţiile alergice la polenul de nuc, dud, stejar, fag, tei. La începutul verii începe marea polenizare a gramineelor, perioadă în care persoanele alergice la polenul acestor plante încep să aibă de sufe­rit. În septembrie-octombrie, pacienţii sensibili la polenul de ambrozie prezintă simptome severe de alergie. Adeseori există pacienţi în cazul cărora apar reacţii alergice combinate la mai multe soiuri de polen (arbori, graminee, am­brozia). De exemplu, unii pot fi alergici la polenul arborilor şi al gramineelor, alţii la polenul arborilor şi al ambroziei.

Simptome
Alergia la polen nu este deloc banală, dimpotrivă, se dovedeşte foarte greu de suportat de oamenii afectaţi. Ei prezintă reacţii exagerate ale sistemului imunitar faţă de polenul inhalat. Particulele invi­zibile de polen pătrund în nas, faringe, laringe şi trahee declanşând o serie de simptome. Cu cât cantitatea de polen creşte în atmosferă, cu atât persoanele sensibile inhalează mai multe particule, iar reacţiile lor sunt mai intense. Potrivit profesorului Ioan-Bradu Iamandescu, pot apărea două mari categorii de manifestări: cele mai frecvente sunt simptomele respiratorii şi mai rar apar simptome cutanate.

Simptomele respiratorii sunt dominate de rinită (guturai): hipersecreţii nazale (secreţii apoase), strănuturi repetate (în salve). Pot apărea fenomene de rinită posterioară, caracterizată prin scurgerea secreţiilor în partea posterioară a cavităţii nazale (în gât), creând nevoia pacientului de a înghiţi aceste secreţii şi de a-şi drege frecvent glasul. În cazurile de inflamaţie mai severă a mucoasei nazale apare obstrucţia nazală (pacientul se plânge că are nasul înfundat). Uneori, acest simptom este însoţit de tuse uscată, care anunţă instalarea astmului bronşic. Din tabloul manifes­tărilor alergice face parte şi pruritul nazal (mâncărimi, furnicături), senzaţie care difuzează în faringe, pacientul acuzând aşa-numita "mâncărime în gât". Foarte frecvent simptomele respiratorii sunt asociate cu conjunctivită (lăcrimare, senzaţie de mâncărime la nivelul ochilor, umflarea pleoapelor).

De la rinită alergică la astm
Alergia la polen debutează de regulă în copilărie (după vârsta de 3 ani) şi se poate desfăşura timp de decenii păstrând acelaşi carater constant, cu evoluţie sezonieră pe o durată de 3-6 luni. Dar cu timpul apar simptome astmatice. În peste 50% dintre cazuri, reacţiile alergice la polen se agravează, instalându-se astmul bronşic. Această suferinţă debutează cu tuse uscată, după care apare respiraţia şuierătoare, pentru ca formele severe să culmineze cu crize de sufocare. Într-un studiu personal, prof. dr Ioan-Bradu Iamandescu a constatat că 30% dintre pacienţii cu rinită alergică la polen ajung după 10 ani să sufere de astm bronşic.

Măsuri de protecţie
Alergia la polen poate fi ţinută sub control prin tratament şi prin adoptarea unor măsuri de protecţie, ne asigură prof. dr Ioan-Bradu Iamandescu. Puteţi limita expunerea la polen prin închi­derea ferestrelor între orele 4:00 şi 16:00 şi deschiderea lor în timpul nopţii. Trebuie ştiut că polenul este expulzat în atmosferă în cantităţi mari dimineaţa devreme (după ora 4:00). Nu aerisiţi locuinţele atunci când bate vântul, nu puneţi în dormitoate hainele cu care aţi fost îmbrăcaţi afară, nu ţineţi plante înflorite în casă, nu utilizaţi produse pe bază de polen (inclusiv creme). Echipa­-ţi-vă automobilul cu filtre de polen, depla­saţi-vă cu geamurile închise şi rulaţi cu viteză redusă pentru a împiedica pătrunderea polenului în maşină. Persoanele care îşi permit pot pleca la mare în perioada de maximă polenizare a ve­getaţiei din regiunile de şes, ştiut fiind că pe litoral razele ultraviolete depun polenul la sol. În cazul copiilor alergici la polen trebuie limitate plim­bă­rile cu bicicleta sau cu rolele spre seară şi în zilele în care a plouat, când polenul aproape că lipseşte din atmosferă.

Sfatul medicului
Tratamentul polinozei se stabileşte în funcţie de intensitatea reacţiilor alergice, apreciază prof. dr Iamandescu.
În aproximativ 60% dintre cazuri (cele cu evoluţie scurtă), tratamentul constă într-o cură cu medicamente antihistaminice orale sau sub formă de spray nazal. Uneori este necesar ca acest tratament să fie asociat cu corticosteroizi inhalatori (intranazali). În cazurile severe, care din fericire sunt mai rare, se impune administrarea de cortico­steroizi pe cale orală. Dar cel mai eficient tratament pentru ca alergia la polen să nu dureze până la sfârşitul vieţii sau să nu se transforme în astm este imunoterapia specifică cu alergeni (desensibilizarea la polen). Cum se procedează: pacientului i se admi­nistrează - sub formă de injecţii sau de picături pe cale orală (sublingual) – doze reduse dintr-un extract de polenul la care pacientul este sensibil. După 3-4 ani, pacientul capătă imunitate împotriva alergenului respectiv şi se vindecă complet. Totuşi, această terapie este limitată, pentru că nu poate fi aplicată decât pacienţilor în cazul cărora se cunoaşte cu exactitate alergenul la care sunt sensibili.