La 15 ani a fost diagnosticată cu leucemie. Dacă în urmă cu câteva luni reuşea să câştige medalii, practicând sportul ei preferat, karate, acum, abia dacă se poate ridica din pat. Ziua de naştere şi-a petrecut-o în spital. Şi-ar fi dorit un tort, cu lumânări colorate înfipte în el. Nu a avut parte. Numai un medicament o costă pe mama sa 300 de euro. Iar transplantul de care are nevoie pentru a se face bine este de 500 de ori mai scump.
Cosmina nu se plânge. Chiar şi atunci când durerile par să-i sfredelească frupul firav, strânge puternic din dinţi şi zâmbeşte încurajator pentru mama sa ce-i stă la căpătâi zi şi noapte. A învăţat de mică să muncească. Să nu întindă mâna, să nu viseze la lucruri pe care nu le poate avea. Reuşea cu talent şi îndârjire să facă la perfecţiune orice întreprindea. Aşa a ajuns să fie premiantă la şcoală şi să facă performaţă în sport, obţinând centura albastră la karate. Ziua de 13 mai a.c. i-a schimbat dintr-o dată viaţa adolescentei de 15 ani. "M-au anunţat de la şcoală că fetei mele i s-a facut rău. Că pur şi simplu a căzut, i s-au înmuiat picioarele. A fost dusă de urgenţă la spital. Diagnosticul, leucemie acută mioblastică M1", îşi aminteşte mama fetei, Steluţa Neagu, clipele cumplite ale unui început marcat de durere şi de chin. De parcă nu era de ajuns trecutul celor două, mamă şi fiică, greu de îndurat chiar şi pentru cel mai credincios şi mai călit om de pe pământ. "Aveam o viaţă obişnuită. Nu cine ştie ce. Muncă multă. De dimineaţă până seara. Dar eram fericiţi că avem ce pune pe masă. Că suntem o familie. Că suntem sănătoşi. Reuşiserăm să ne încropim o mică afacere. Duceam cerealele cultivate de noi în alt judeţ şi ne întorceam cu cartofi pe care îi vindeam în piaţă. Aşa am reuşit să ne ridicăm o căsuţă. ARO-ul, primit moştenire de la tatăl meu ne-a slujit credincios, până într-o noapte, când s-a întâmplat o nenorocire. O fată bolnavă, cu oareşce probleme la cap, din satul vecin, s-a aruncat în faţa maşinii. A murit pe loc. Soţul meu era în dreapta şoferului. Dormea. Când s-a trezit brusc şi a văzut nenorocirea a făcut un şoc şi de-atunci nu mai e de recunoscut", povesteşte femeia printre lacrimile ce-i inundă faţa.
IZGONITE DIN CASĂ
Pe-atunci, niciuna dintre ele nu ar fi crezut că în curând o să ajungă în stradă, doar cu câteva lucruri la ele. Pentru bărbatul său însă, parcă nimic din trecut nu mai conta. Nici munca soţiei lui, dusă până la epuizare, nici chipul blând şi speriat al fiicei lui de 15 ani. Le-a izgonit din casă, a intentat proces de divorţ şi a vândut maşinile cu care reuşeau să ţină afacerea. "Nu ştiam încotro să o luăm. Nu ne susţinea nimeni, nici măcar socrii mei care văzuseră vreme de 17 ani, cât timp am fost căsătorită cu fiul lor, cât făcusem pentru familie. M-am angajat ca vânzătoare. Am închiriat o cameră în Mizil. Toată iarna am stat pe frig. Fără gaze. Nu ne descurcam deloc. A trebuit să mergem în satul natal, la mama, în casa bătrânească din Boldeşti, Prahova". Vorbele mamei capătă nuanţe triste. De învinovăţire. "Dacă fata mea s-a îmbolnăvit din cauza mea? Din cauza condiţiilor precare în care am trăit?". Tot pentru a putea să-şi ia cu chirie măcar o cameră, mama a hotărât, susţinută de Cosmina, să plece în străinătate. După trei săptămâni, telefonul directoarei şcolii unde învăţa fiica sa o anunţa să se întoarcă acasă de urgenţă.
A TREIA CURĂ DE CITOSTATICE
Pe patul de spital, Cosmina pare o mână de om. Cele două cure de citostatice i-au slăbit organismul şi au făcut să-i dispară de pe cap părul des şi ondulat. "Acum, urmează o a treia cură. Este mai puternică, cantitatea care i se va administa este dublă. Directoarea şcolii unde învaţă fata mea a cerut ajutorul clinicilor din Italia şi din Spania. Suma de care avem nevoie este exorbitantă: 150.000 de euro. Am strâns d-abia doar 10.000 de euro", spune mama cu vocea tremurândă. În spital, Cosmina a făcut şi un abces cerebral din cauza unei sinuzite maxilare cu osteoliză severă de bază de craniu. A fost operată. Candidoza şi aspergiloza cu care s-a pricopsit au pus-o pe mamă să scoată din buzunar 300 de euro, doar pentru un medicament. În lipsa transplantului de măduvă osoasă, medicii i-au mai dat fetei doar trei luni de viaţă. "Ţigările fumate în week-end, banii cheltuiţi când ieşiţi la o bere, trusa de machiaj nouă, la ofertă. Astea o pot salva. De câte ori n-aţi aruncat «mărunţişul» pe un billet la Loterie? Donaţi din puţinul vostru în contul Cosminei. E ca şi cum aţi cumpăra biletul norocos la loterie. Loteria Vieţii. Câştigul este enorm: viaţa unui copil!" Este un îndemn pentru inimile calde, care vibrează la durerea unei fiice, a unei copile care abia a împlinit 15 ani.
Donaţii
Pentru cei care vor să o ajute pe Cosmina să ajungă în străinătate pentru transplant, pe numele mamei sale, Steluţa Neagu, la Raiffeisen Bank, sucursala Mizil, s-a deschis următorul cont:
în LEI: RO97RZBR0000060010052891
în EURO: RO57RZBR0000060012055885
în USD: RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416
Pentru mai multe detalii, Steluţa Neagu poate fi contactată la numărul de telefon: 0723.914.273
Citește pe Antena3.ro