Intr-un top 10 al celor mai vandute medicamente, realizat de compania de cercetare IMS Health, in primele 11 luni ale anului 2011, se plaseaza analgezicele, cateva medicamente de inima si un antibiotic.
Primul in topul celor mai vandute este in continuare algoalminul, urmat de nurofen pentru raceala si durere. Pe pozitia a treia se plaseaza paracetamolul. Interesant ca aspirina, batrana doamna a medicamentelor eliberate fara reteta medicala, se situeaza pe locul al saselea.
Astfel, conform datelor prezentate de compania de cercetare IMS Health, in primele 11 luni din 2011 romanii au cumparat 10,9 milioane de algocalmine. Profesorul doctor Ioan Fulga, presedintele catedrei de farmacovigilenta in cadrul UMF Carol Davila Bucuresti, spune ca acest top arata ca romanii au dureri – de cap, de spate, reumatice – fac febra si racesc asa cum se intampla oriunde in lume, simptome pe care incearca sa le atenuteaza cu medicamente ieftine, pentru care nu au nevoie de prescriptia medicului. Si faptul ca in acest top sunt medicamente destinate protejarii inimii are o explicatie in realitate.
Astfel, potrivit statisticilor frecventa bolilor de inima la romani, dar si in restul tarilor UE, este in crestere. Ceea ce explica includerea in top a aspenter, enap, indapamid LPH. Totusi, este foarte dificil ca, pe baza acestui top, sa tragem concluzia asupra bolilor care ii chinuie pe romani. In afara de hipertensiune, care intr-adevar reprezinta o problema majora, frecventa la romani, durerea si febra sunt simptome, care pot sa anunte o multime de boli.