Gabriel Niţu e un băieţel de numai 2 luni şi jumătate care s-a născut cu malformaţii ale aparatului digestiv. Până acum a fost operat deja de patru ori.
De la ultima operaţie, organismul lui Gabriel nu a reuşit să-şi mai revină. Starea lui s-a agravat continuu şi a făcut infecţii repetate. De la 21 decembrie, Gabriel este internat la terapie intensivă. Respiră foarte greu, face convulsii, nu poate mânca. Este în stare critică.Singura şansă a lui Gabriel este o clinică din străinătate. Părinţii au contactat spitale din Germania şi Olanda, au primit acceptul medicilor de acolo şi aşteaptă estimările de costuri. Deocamdată se confruntă cu problema banilor pentru transport. Pentru că băiatul este în stare gravă, singura modalitate de transfer de la un spital la altul este cu un avion medical, însă acesta costă aproximativ 14.000 de euro.
Dacă vreţi să-l ajutaţi pe Gabriel puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Granitul, Bucureşti, pe numele mamei băieţelului – Niţu Anişoara:
Cont RON: RO23BRDE410SV01032404100
Cont EURO: RO37BRDE441SV36355474410.